Clasa politică şi societatea în ansamblu trebuie să conştientizeze necesitatea promovării femeilor în organele de conducere şi implicării lor mai active în procesul decizional. Declaraţii în acest sens a făcut directorul executiv al Asociaţiei Presei Independente, Petru Macovei, la emisiunea „Politica în Direct” la Moldova 1. Declaraţia a fost făcută în contextul obligativităţii stabilirii unei cote de reprezentare a femeilor la alegeri, transmite IPN.
Petru Macovei a spus că în ţările în care reprezentarea femeilor în organele de conducere este mai mare, în aceste ţări PIB-ul este mai ridicat. Una dintre problemele care a dus la un număr mic al femeilor în organe de decizie este auto-eschivarea de la spaţiul public. „Unele femei sunt convinse că sunt marginalizate de către bărbaţi care utilizează capacităţile lor doar în timpul campaniilor electorale. Deaceea multe femei au renunţat să lupte pentru drepturile lor”, a menţionat Petru Macovei.
Directorul asociaţiei a mai spus că din păcate este destul de greu să găseşti femei care doresc să se pronunţe, ca vocea lor să fie auzită. „Este important să fie stimulat şi activismul femeilor, de aceasta trebuie să se ocupe şi societateaa civilă”, a spus el.
Petru Macovei a spus că oricât de proeuropeană este guvernarea Moldovei, promovarea femeii nu are loc decât cu rare excepţii. „Guvernul ar putea veni cu un exemplu, să înainteze femeile la funcţii înalte în instituţiile de stat”, a sugerat Petru Macovei. El a mai afirmat că şi mass-media trebuie să fie implicată în promovarea femeilor. „Cu cât mai mult vom sîcîi parlamentarii cu referire la cota de participare a femeilor, cu atât mai mare va fi puterea de influenţă asupra procesului decizional.
În februarie, mai multe organizaţii neguvernamentale au organizat proteste privind stabilirea obligativităţii privind cota de reprezentare a femeilor la alegeri. Sectorul asociativ solicită ca această cotă să fie de 40 la sută.