Consiliul Municipal Chişinău (CMC) va examina în următoarea şedinţă întrebarea legată de majorarea tarifelor la apă şi canalizare. Aleşii locali au remis marţi, 25 septembrie, un proiect de decizie pentru o consultare suplimentară legată de modalitatea aplicării compensaţiilor nominative la temă. Consilierul AMN, Oleg Cernei, preşedinte al Comisiei de lucru pentru evaluarea situaţiei la ACC, afirmă că întreprinderea este într-o situaţie financiară precară, fapt ce poate declanşa în orice moment un deranj în sistemul de aprovizionare cu apă a populaţiei. Creditorii ar putea bloca conturile ACC pentru neachitarea datoriilor. Pe de altă parte, din cauza uzurii sporite a reţelelor şi a lipsei de investiţii pentru înlocuirea acestora – sume care nu sunt incluse în tarif, avariile în reţea ar putea să se intensifice simţitor în perioada următoare. Comisia de lucru pentru evaluarea situaţiei la ACC propune majorarea tarifului la apă şi canalizare pentru populaţie de la 3,67 lei la 5,07 lei, pentru agenţi economici – de 14,9 lei la 20,14 lei, iar pentru apa tehnică scădere de la 9,82 la 5,83 lei pentru un metru cub. Tariful mediu propus este 8,42 lei, faţă de valoarea reală de 9,71 lei calculat de către Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) şi Direcţia Generală Economie, Reforme şi Relaţii Patrimoniale ale CMC. Creşterea tarifului pentru populaţie până la valoarea reală ar urma să se facă treptat, spune Oleg Cernei. De altfel dl Mihai Severovan a pledat pentru aplicarea tarifului unic propus de către ANRE, pentru toţi consumatorii: pentru apa potabilă 6,85 şi pentru canalizare – 2,93 lei pentru un metru cub. Datoriile creditoare ale ACC sunt estimate la 270 mil. lei, inclusiv147 mil. lei faţă de BERD, iar cele debitoare peste 300 mil. lei. SA „Termocom” datorează ACC – 37 mil. lei, CET 1 – 22 mil. lei, CET 2 – 29 mil. lei, „Moldcarton” – 26 mil. lei, gestionarii fondului locativ - 160 mil. lei, din care o bună parte a fost formată de la diferenţa de volume. O mare parte din aceste datorii debitoare se vor stinge destul de dificil. Mai mulţi consilieri au menţionat că, deşi diferenţa între datoriile debitoare şi cele creditoare ale întreprinderii nu este atât de mare, chiar şi în cazul acoperirii restanţelor, întreprinderea tot va rămâne în imposibilitatea efectuării investiţiilor, atât de necesare pentru reabilitarea reţelei de apeduct şi pentru reconstrucţia Staţiei de epurare a municipiului Chişinău, care este într-o stare critică. Becciev a menţionat că graţie creditului BERD, întreprinderea a reuşit reducerea pierderilor din reţea de la 40 mil. metri cubi anual la 30 mil. metri cubi, volum care în prezent este sub nivelul prevăzut de normativele în vigoare privind pierderile tehnologice. Majoritatea aleşilor locali s-au pronunţat pentru compensarea majorării de tarif pentru păturile sărace. Primarul a menţionat că, deşi stabilirea compensaţiilor este prerogativa Guvernului şi nu a CMC, personal se declară pentru asumarea unor astfel de competenţe pentru a demonstra în 2009 alegătorilor că actuala conducere a Chişinăului are competenţe de a susţine financiar păturile sărace. În prezent se definitivează un Regulament al CMC pentru compensarea tarifelor la căldură pentru păturile sărace, care va fi aplicat şi în cazul tarifelor la apă, dacă CMC va aproba majorarea acestora.