Târgul și Pomul de Crăciun rămân în PMAN până la sfârșitul lunii

Târgul de Crăciun din Piața Marii Adunări Naționale va fi deschis până la sfârșitul lunii ianuarie. Până atunci rămân și decorațiunile de sărbători, inclusiv Pomul de Crăciun. Despre aceasta a anunțat primarul capitalei, Ion Ceban, în ședința operativă de la Primărie, transmite IPN.

„Sărbătorile au trecut, dar a nins frumos, așa cum nu a mai nins în ultimii, cred că, 5 ani. Și toată această atmosferă de sărbători mai persistă. Nu doar copiii se bucură, dar și cei maturi. Ziua sunt vizitatori, dar îndeosebi foarte mulți vizitatori sunt până seara târziu și în zilele de odihnă. Ieri erau foarte mulți oameni și acest lucru poate doar să ne bucure”, a declarat primarul.

Startul sărbătorilor de iarnă din Piața Marii Adunări Naționale a fost dat pe 23 decembrie, atunci când a fost inaugurat Târgul de Crăciun și au fost aprinse luminițele de pe Pomul de Crăciun. În toată această perioadă în PMAN au fost organizate diverse activități, concerte, inclusiv cel de Revelion și cel de Crăciun pe stil vechi. Tradițional, decorațiunile și Pomul de Crăciun se scot după 14 ianuarie.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.