„Ţara Strugurilor – Republica Moldova”

La Beijing a apărut numărul din luna martie al revistei de specialitate „Vinul în China”. Printre materiale, pentru întâia dată în această ţară, cititorului i se oferă un grupaj de informaţii şi fotografii de promovare a vinurilor din Moldova, inserate sub genericul „Ţara Strugurilor – Republica Moldova”, comunica „Info-Prim Neo”, cu referinţă la surse din ambasada Moldovei la Beijing. Consumatorului chinez îi sunt prezentate diverse vinuri „Cricova”, „Lion Gri”, „Purcari”, „Dionis-club” ş.a. De asemenea, revista se referă la Centrul de promovare a vinului moldovenesc, lansat în China prin eforturile ministerului Agriculturii de la Chişinău, ambasadei Republicii Moldovei la Beijing şi ale firmei chineze „KSK”, autorizate de oficialităţile de la Beijing în promovarea produselor moldoveneşti. Atât constituirea Centrului, cât şi prezenţa moldovenească în revista „Vinul în China” ţine de valorificarea de către ambasadă Moldovei în China a înţelegerilor dintre premierul Vlad Filat şi omologul său Wen Jiabao, în septembrie 2010, privind ridicarea la un nou nivel a schimburilor comercial-economice moldo-chineze. Solicitat de „Info-prim-Neo”, ambasadorul Anatol Urecheanu a specificat că ambele evenimente vin în sprijinul standului de vinuri pe care Republica Moldova îl va avea în cadrul expoziţiei „Vin, Ţigări, Zahăr” din oraşul Chengdu de la sfârşitul lunii martie, inaugurarea căruia va avea loc cu participarea ministrului Agriculturii Vasile Bumacov.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.