Tânărul împuşcat în armată mai avea două luni până să revină acasă

Soldatul împuşcat mortal pe teritoriul Brigăzii de infanterie motorizată „Dacia” din Cahul, Vadim Harin, mai avea două luni de armată şi planifica să plece în Kostroma, Rusia, unde se afla mama sa cu doi fraţi mai mici, transmite Info-Prim Neo. „Mama lui se află în Kostroma de mulţi ani, acolo sunt şi fraţii lui mai mici. El a încercat să plece încă anul trecut, dar a fost reţinut la vamă şi obligat să revină acasă şi să facă armata. A stat la mine timp de trei luni, deoarece nu avea unde locui, tatăl lui nu a fost de găsit nici acum”, a povestit reporterului Info-Prim Neo Liubov Pelin, femeia la care tânărul a locuit o perioadă de timp până să fie încorporat. Tânărul i-a scris din armată de curând şi i-a spus că a primit gradul de caporal şi că peste două luni va termina serviciul militar şi va pleca în Rusia. Liubov Pelin a mai spus că a vorbit cu asistenta medicală din cadrul brigăzii unde tânărul îşi făcea serviciul militar şi aceasta i-ar fi spus că Vadim era liniştit şi nu avea probleme cu nimeni. Planifica să meargă să muncească peste hotare ca să facă bani inclusiv pentru a-şi schimba numele de familie, deoarece tatăl său, numele căruia îl purta, nu a avut niciodată grijă de el. Solicitat de Info-Prim Neo, Petru Marcov, primarului satului Olăneşti, raionul Ştefan Vodă, de unde este originar băiatul, a declarat că rudele tânărului, inclusiv mama, au fost anunţate despre tragedie şi sunt aşteptaţi să revină în ţară, iar tatăl lui Vadim Harin, care se presupune că s-ar afla în satul Talmaz, nu a fost de găsit. Procuratura militară Cahul a pornit o cauză penală pe faptul încălcării regulilor de mânuire a armei, care a provocat din imprudenţă decesul unei persoane. Vadim Harin a fost rănit mortal de către un coleg de-al său în timpul executării serviciului de gardă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.