Tânără condamnată la închisoare după ce și-a bătut mama

O tânără de 23 de ani dintr-un sat din raionul Briceni a fost recunoscută vinovată de violență în familie și condamnată la 4 ani și 6 luni de închisoare, cu executarea pedepsei în penitenciar pentru femei. Aceasta și-a bătut mama în repetate rânduri, informează Procuratura Generală, citată de IPN.

Potrivit învinuirii, în unul din cazuri inculpata, fiind în stare de ebrietate alcoolică, și-a agresat mama atât fizic, cât și psihic. Conform raportului de expertiză medico-legală, vătămările corporale cauzate femeii au fost apreciate drept grave.

Potrivit declarațiilor părții vătămate, fiica ei consuma alcool și o bătea sistematic, iar în ultima seară când a bătut-o a lovit-o cu o cană în regiunea ochiului drept, motiv din care ochiul a început să îi sângereze. Nu s-a adresat anterior la poliție întrucât nu a dorit să îi creeze fiicei necazuri, precum și din milă față de nepotul ei în vârstă de doar un an.

Inculpata și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea infracțiunii, astfel cauza în privința acesteia a fost examinată în procedură simplificată.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Bălți.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.