Tânăra care a murit de gripă după ce a născut a primit confirmarea de boală abia după 4 zile

Tânăra de 34 de ani care a murit la Spitalul Clinic Republican la trei zile după ce a născut a primit confirmarea de gripă A(H1N1) abia peste patru zile de la internare și atunci i s-a administrat o doză dublă de Tamiflu, scrie Sănătate Info în pagina web, citată de IPN.

Potrivit sursei, scenariul internării femeii este altul decât cel povestit de responsabili de la început. Femeia a fost internată la Institutul Mamei și Copilului pe 11 ianuarie, cu diagnosticul trahio-bronșită și gripă sezonieră, iar pe 15 ianuarie starea ei s-a agravat, medicii apelând la cezariană pentru a salva copilul. Aceasta a primit o doză dublă de Tamiflu abia în a patra zi de internare, când făcuse insuficiență respiratorie. Tot în aceeași zi i s-au recoltat probe pentru depistarea virusului gripal.

O persoană apropiată femeii a povestit că pe 10 ianuarie aceasta a mers la Policlinica Institutului Mamei și Copilului, unde a fost consultată de medicul internist. Pe 11 ianuarie i s-a făcut rău și a chemat urgența. Medicii de pe ambulanță i-au pus diagnosticul de trahio-bronșită și au dus-o la IMC, unde a fost internată în secția Patologia sarcinii. Pe 12 ianuarie tânăra a fost văzută de un ftiziopneumolog de la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală, care ar fi fost de acord cu diagnosticul pus de medicii de la ambulanță de trahio-bronșită. În următoarele trei zile, aceasta a urmat tratamentul cu Augumentin, fără să i se preia o analiză pentru depistarea virusului gripal.

Femeia mai spune că abia pe 15 ianuarie, în a patra zi de internare, i s-a luat frotiu din tubul endo-traheal, iar pe 16 analizele de laborator au confirmat diagnosticul de gripă A(H1N1). Tot în aceeași zi, înainte de a fi dusă în secția de reanimare, aceasta a primit o doză dublă de Tamiflu, medicament care se administrează adulților și copiilor, inclusiv nou-născuților la primele simptome de gripă. „Pe 17 ianuarie a fost transferată la Spitalul Clinic Republican, pentru că la noi așa este, nu se putea determina cine răspunde de ea. Pe 19 ianuarie medicii nu i-au mai putut face nimic și a murit”, povestește femeia.

Reprezentanții Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, au declarat pentru Sănătate Info că pe acest caz nu a fost formată o comisie specială, dar a fost discutat și analizat în cadrul ședinței Comisiei pentru situații excepționale.

Copilul femeii se află în continuare internat la Institutul Mamei și Copilului, iar acasă mai are un frățior de patru ani.

De la începutul sezonului gripal 2018-2019, gripa de tip A(H1N1) a făcut șase victime în Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.