Tânăr, înjunghiat de o bătrână
Un tânăr în vârstă de 25 ani a ajuns la spital după ce duminică seara, 2 februarie, a fost înjunghiat de o femeie. Incidentul a avut loc pe strada Gheorghe Madan din Chişinău. Agresoarea are 75 de ani.
Medicul coordonator de gardă al Serviciul de Urgenţă, Anatol Proca, a comunicat pentru Info-Prim Neo că victima era în stare vădită de ebrietate. Probabil, aceasta a şi fost motivul pentru care cei doi s-au certat. Femeia i-a aplicat bărbatului o lovitură de cuţit în regiunea şoldului drept.
Actualmente tânărul este la Spitalul de Urgenţă pentru tratament.