Un tânăr de 31 de ani a fost găsit fără suflare pe marginea traseului din satul Chetrosu, raionul Drochia. Potrivit versiunii preliminare, bărbatul a fost accidentat de către un automobil, iar șoferul s-a ascuns de la fața locului. Oamenii legii au identificat unitatea de transport implicată în accidentare.
Ofițerul de presă al Inspectoratului de poliție Drochia, Ina Moscaliuc, a declarat pentru IPN că tânărul a fost observat în preajma unei stații PECO de către un șofer, care a sunat la numărul de urgență 112. Ajunși la fața locului, oamenii legii au stabilit identitatea tânărului. Acesta este un localnic. În zonă au fost observate urme lăsate de cauciucurile automobilului.
Ultima dată bărbatul a fost văzut cu alți trei consăteni, cu care a consumat alcool.
Pe cazul dat a fost pornita o cauză penală, fiind stabilite măsuri procesual-penale pentru a identifica șoferul care se afla la volan în momentul săvârșirii accidentului.