„Taina care mă apără” este cartea ce a cucerit simpatia funcţionarilor de la Primăria capitalei

Primăria municipiului Chişinău a acordat scriitorului Grigore Vieru premiul întâi pentru cea mai bună carte prezentată în cadrul Salonului Internaţional de Carte pentru Copii – „Taina care mă apără”, transmite Info-Prim Neo. Potrivit organizatorilor, ediţia curentă a Salonului de carte pentru copii a întrunit 120 de edituri din 10 ţări ale lumii, inclusiv R. Moldova, România, Rusia, Franţa, China, Ucraina, şi Belarus. Ca şi la ediţiile trecute, timp de 4 zile cât a fost deschis Salonul, au avut loc expoziţii de carte, ateliere, simpozioane, o conferinţă video Moldova-SUA. Laureaţii concursului „Ofrandă pentru biblioteca mea” au avut posibilitatea să se întrunească în cadrul ineditului Forum al Copiilor. Menirea Salonului este susţinerea editării şi difuzării cărţii pentru copii, promovarea cărţii de un înalt nivel artistic şi sprijinirea celor ce contribuie la crearea şi editarea publicaţiilor pentru copii. Ediţia de anul acesta a fost organizată de Secţia Naţională a Consiliului Internaţional al Cărţii pentru Copii şi Tineret, Ministerul Culturii şi Turismului, Ministerul Educaţiei şi Tineretului, Primăria Chişinău, Comisia Naţională a R. Moldova pentru UNESCO, Biblioteca Naţionala pentru Copii „Ion Creangă”, Uniunea Scriitorilor, Societatea de Distribuţie a Cărţii „Pro Noi” ş.a.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.