Taberele de vară îşi deschid uşile din 6 iunie

Începând cu 6 iunie, în municipiul Chişinău îşi deschid uşile pentru elevi 36 de tabere de odihnă cu sejur de zi. Consilierul Direcţiei educaţie, tineret şi sport, Tatiana Botnaru, a declarat în cadrul şedinţei operative de la Primărie că în aceste tabere se vor putea odihni 7 mii de copii, transmite Info-Prim Neo. Pe lângă taberele cu sejur de zi, vor fi deschise 4 tabere cu sejur deplin – „Alunelul”, „Cireşar”, „Poeniţa Veselă” şi „Neptun”. Acestea urmează să-şi înceapă activitatea într-o săptămână. Dacă există unele probleme, astea sunt nesemnificative şi se soluţionează în câteva zile, a declarat responsabila de la direcţie. Biletele de odihnă sunt deja puse în vânzare în şcoli, iar părinţii achită 20% din costul acestora. Preţul deplin în taberele cu sejur de zi este de 730 de lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.