Tabelul Naţional al Atribuirii Benzilor de Frecvenţe a fost modificat

Comisia de Stat pentru Frecvenţe Radio (CSFR) a aprobat modificări în Tabelul Naţional al Atribuirii Benzilor de Frecvenţe. Tabelul modificat va fi publicat în Monitorul Oficial, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Ministerului Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor (MTIC). În comunicat se precizează că managementul spectrului de frecvenţe se efectuează atât la nivel naţional, cât şi la cel internaţional şi reprezintă un sistem de proceduri, întreprinse pentru excluderea interferenţelor inadmisibile la realizarea radiocomunicaţiilor între mijloacele radio ale diferitor state şi între mijloacele radio în limitele unui singur stat. Revizuirea Tabelului Naţional al Atribuirii Benzilor de Frecvenţe are loc, de regulă, după fiecare Conferinţă Mondială în Radiocomunicaţii. Ultima modificare a fost făcută în 2005. În componenţa CSFR intră reprezentanţi ai MTIC, Ministerului Economiei, Ministerului Apărării, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Informaţii şi Securitate şi alte autorităţi. Preşedintele este viceprim-ministrul Valeriu Lazăr.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.