Tabăra pentru copii „Floricica” este închisă

De astăzi, 25 iulie, tabăra de odihnă pentru copii „Florica”, din localitatea Vadul lui Vodă, este închisă, a anunţat directorul Centrului municipal de Sănătate Publică, Constantin Râmiş, în şedinţa operativă de la Primăria municipiului Chişinău, transmite Info-Prim Neo. Decizia de închidere a taberei „Floricica ” a fost luată după ce, săptămâna trecută, 35 de copii care se odihneau aici şi copii de la Centrul de Reabilitare al MAI, care au luat masa la cantina taberei, au fost diagnosticaţi cu intoxicaţie alimentară. Primarul general al municipiului Chişinău, Dorin Chirtoacă, a cerut să fie sesizată Procuratura Generală în legătură cu faptul că primarul de la Vadul lui Vodă nu a reacţionat în niciun fel la acest incident. „Câştigăm alegerile din primul tur, apoi ne ascundem în buruieni. Cum vine asta, când tabăra, unde medic este nepoata comunistei Eva Gudumac (academician, doctor habilitat în medicină, chirurgie pediatrică – n.r.) , nu respectă condiţiile elementare?”, a subliniat Dorin Chirtoacă. Directorul Centrului municipal de Sănătate Publică, Constantin Râmiş a declarat că majoritatea taberelor de odihnă de la Vadul lui Vodă, supuse controlului, nu respectă în totalitate condiţiile sanitare. În unele tabere nu sunt respectate condiţiile sanitare pentru spălarea vaselor, nu există o evidenţă strictă a produselor alimentare, iar starea de sănătate a lucrătorilor care muncesc în cantinele taberelor nu este verificată. De asemenea, majoritatea taberelor sunt supraaglomerate. Sâmbătă, 23 iulie, şi primarul general al municipiului Chişinău a efectuat vizite inopinate la o parte din taberele de odihnă pentru copii de la Vadul lui Vodă, unde au fost depistate mai multe nereguli. În context Dorin Chirtoacă a dispus să fie penalizaţi cei care au raportat în şedinţele precedente ale subdiviziunilor municipale că situaţia în taberele de odihnă pentru copii de la Vadul lui Vodă este satisfăcătoare. „Să vedem cine au efectuat controalele, mă refer la pretori şi vicepretori. Ce fel de inspecţie e asta când raportezi că totul e bine, da nu curge apă caldă la robinet? Să se ia în vedere că atunci când aduceţi la cunoştinţă şi raportai că tot e bine, mai pot exista şi controale inopinate”, a menţionat Dorin Chirtoacă. De la începutul sezonului, Centrul municipal de Sănătate Publică a emis 10 prescripţii sanitare pentru taberele supuse controlului din zona Vadul lui Vodă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.