Sute de creştini au venit la Catedrala Mitropolitană să-şi ia agheasma de Bobotează

Sute de creştini au venit miercuri, 19 ianuarie, la Catedrala „Naşterea Domnului” din Chişinău pentru a se ruga, a aprinde o lumânare şi a lua agheasmă şi busuioc sfinţit, transmite Info-Prim Neo. Creştinii spun că în special în această zi este foarte important să fim curaţi şi luminoşi sufleteşte, să fim mai buni. Nadejda Puiu, din Chişinău, spune că în fiecare an asistă la slujba de Bobotează. Când se întoarce acasă stropeşte cu agheasmă toată casa şi le dă copiilor să facă acelaşi lucru. O altă creştină, Mariana Popa, spune că această sărbătoare aduce o bucurie sufletească şi o întărire a credinţei. „Dumnezeu este întotdeauna cu noi şi ne ajută, este aproape de noi, trebuie să credem, să fim mai buni, mai iubitori, mai înţelegători”, a menţionat femeia. Pensionara Larisa Strucova a remarcat că Botezul Domului este o sărbătoare plină de lumină. Chiar şi timpul de afară confirmă acest lucru. Agheasma pe care o ia de la Biserică femeia o foloseşte atunci când se simte rău sau i se întâmplă ceva. Lidia Burca a venit la slujbă împreună cu copii să se roage pentru sănătatea celor apropiaţi. Creştina spune că a respectat în ajunul Bobotezei post strict şi abia după slujba de astăzi va bea apă sfinţită, după care va putea mânca. Grigore Foma, este din oraşul Comrat şi a venit la Chişinău cu mai multe treburi, dar nu a vrut să rateze slujba de Bobotează şi a venit la Catedrală să-şi ia agheasmă. Cei care nu au venit pregătiţi de acasă au putu să-şi cumpere busuioc chiar la intrarea în Biserică. Pe băncile din scuarul Catedralei mai multe femei au scos de vânzare legături de busuioc, cu 3 – 5 lei bucată. Busuiocul este bine cumpărat mai ale de Bobotează şi în Ajun, când se sfinţesc apele. Pensionara Olga spune că s-a gândit din timp că de Bobotează creştinii, de obicei, merg la Biserică cu busuioc şi a hotărât să-l vândă lângă Catedrală. O altă vânzătoare, Maria, care aduce busuiocul din Ialoveni, zice că şi creştinilor le este mai uşor să cumpere busuiocul chiar de lângă Biserică, dar şi ea mai face nişte bănuţi. La slujba de la Catedrala „Naşterea Domnului” au participat şi premierul Vlad Filat şi spicherul Marian Lupu.
  • mariana popa despre boboteaza.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE