Susținătorii lui Șor, cu carduri MIR de la blocul Victoria, s-au trezit cu datorii

Susținătorii condamnatului fugar Ilan Șor, care au luat carduri MIR de la blocul „Victoria”, s-au trezit cu datorii la Promsveazbank. În adresa redacției Deschide.MD au parvenit mai multe mesaje în care persoanele anunță că au primit sms-uri de la instituția financiară din Rusia, prin care sunt anunțați că, începând cu 1 noiembrie, trebuie să ramburseze un credit obținut anterior, transmite IPN.

„Am primit un mesaj, precum că avem datorii pe care trebuie să le plătim. Nu este în regulă ce se întâmplă. Ne-au promis una, dar vedem cu totul altceva. Am căzut în capcană. Nu ne-am așteptat la așa ceva”, a declarat pentru Deschide.MD o femeie dintr-o localitate din nordul Republicii Moldova.

Aceeași situație a fost înregistrată și la sud. „Ieri a venit un mesaj că am un credit de achitat, iar pentru fiecare zi de întârziere vor fi aplicate penalități. Nu știu ce să fac cu aceasta. Am sunat de câteva ori pe reprezentanții blocului, dar nimeni nu răspunde. Nu înțeleg de ce se comportă așa cu noi? Au promis una, dar vedem altceva. Sunt șocat. Eu și consătenii suntem îngrijorați și nu știm ce să facem. Ce va fi mai departe”, a spus un bărbat din Cahul.

„Nu știm ce să facem. Nimeni din blocul „Victoria” nu răspunde la apeluri, nici măcar la oficiul central. Și-au „băgat piciorul” în noi. Cum trebuie să achit acum acest credit? Am vreo 10 cunoscuți care au aceeași situație”, a spus un bărbat din Găgăuzia.

Deschide.MD scrie că Promsveazbank, aflată sub sancțiuni internaționale, este utilizată de gruparea „Șor” și așa-zisa organizație „Eurasia”, în spatele căreia se află serviciile speciale ruse, pentru a crea cardurile MIR care sunt eliberate masiv cetățenilor Republicii Moldova cu scopul de a-i corupe. Oamenii primesc lunar sume de bani în calitate de „ajutor”. În realitate, gruparea „Șor” le cere să participe la diverse acțiuni de protest, precum și să voteze împotriva referendumului privind integrarea în UE, dar și să susțină candidații lui Șor la alegerile prezidențiale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.