Suspendarea din funcție a lui Dorin Chirtoacă este o reglare de conturi între foștii colegi de alianță, opinie

Suspendarea din funcție a lui Dorin Chirtoacă este o reglare de conturi între foștii colegi de alianță, însă nu se poate spune că dosarul în care este cercetat este o chestiune inventată. Declarația a fost făcută de activistul civic Victor Chironda în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la postul de televiziun TV8, transmite IPN.

Activistul susține că schema parcărilor cu plată a existat, oamenii au recunoscut și au fost prinși cu mâna în sac. „Nu trebuie să plângem acum de mila lui Dorin Chirtoacă și a celor doi din Primărie care au fost prinși cu mâța-n sac și acum încearcă să se victimizeze. Ăsta este sistemul pe care ei l-au creat”, spune activistul.

Ilian Cașu, consilier municipal al Partidului Politic Partidul Nostru, declară că în alte state este absolut normal ca funcționarul să fie suspendat din funcție pe perioada procesului judiciar, dar trebuie să se țină cont că Republica Moldova este un stat capturat și justiția este controlată politic, respectiv, justiția este selectivă. „În sensul ăsta noi trebuie să vedem lucrurile dincolo de norma legală”, spune Ilian Cașu. Potrivit lui, în această situație sare în jilțul de primar Nistor Grozavu, omul loial liderului Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc.

Consilierul fracțiunii Blocul Electoral „Platforma Popular Europeană – Iurie Leancă”, Oazu Nantoi, afirmă că nu este deloc corect ca viceprimarul Nistor Grozavu să asigure interimatul funcției de edil al capitalei pentru că și acesta a fost reținut și figurează în același dosar judiciar cu Dorin Chirtoacă. În opinia lui, Primăria este paralizată și alegerile anticipate a primarului și viceprimarului, probabil, ar fi fost o soluție.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.