Suspecţii jafului din Durleşti au fost reţinuţi

Trei suspecţi au fost reţinuţi pe cazul tâlhăriei de miercuri, 27 iulie, de la filiala unei bănci din oraşul Durleşti, municipiul Chişinău, transmite IPN.

Şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Alexandru Pânzari, a declarat pentru presă că tâlhăria s-a produs în jurul orei 15.30, iar după aproximativ o oră a fost reţinut unul dintre suspecţi. Alţi doi au fost încătuşaţi spre seară, în raionul Cahul.

În cadrul percheziţiilor oamenii legii au depistat mai multe corpuri delicte – cagule, mănuşi, pistol, dar şi banii sustraşi din bancă. Potrivit şefului IGP, ar fi vorba despre echivalentul a circa 300 de mii de lei, bani în valută şi în lei.

Tâlharii au ameninţat operatoarea băncii cu un pistolul improvizat. Aceştia au mai luat cu ei un vas cu benzină şi au stropit operatoarea, ameninţând că o vor incendia dacă nu le dă banii. Abia după atac, casiera a reuşit să activeze butonul de alarmă. Şeful IGP a declarat că deocamdată nu pot fi oferite mai multe detalii pentru a nu periclita mersul anchetei.

Suspecţii au vârstele cuprinse între 17 şi 24 de ani. Pe marginea acestui caz a fost pornită o cauză penală pentru tâlhărie. Aceştia riscă o pedeapsă cu închisoare pe un termen de la opt până la zece ani.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.