Ediţia din anul curent a Zilei Naţionale a Vinului va fi organizată în premieră de către actorii sectorului vitivinicol, cu sprijinul Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare (MAIA) şi a Proiectului USAID CEED II. La sărbătoare vor participa 35 de companii vinicole din Republica Moldova, care vor fi divizate în regiuni conform indicaţiei geografice. Evenimentul va fi urmărit şi de 25 de jurnalişti din Uniunea Europeană, precum şi de 5 bloggeri din Republica Moldova care vor relata în timp real evenimentele din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN). Vizitatorii care vor purta elemente ale costumului naţional vor avea parte de surprize oferite de organizatori, transmite IPN
„În acest an pentru prima dată sectorul vitivinicol a preluat iniţiativa MAIA de a organiza Ziua Vinului. Este un prilej în plus pentru promovarea vinului moldovenesc, precum şi pentru diversificarea pieţelor de desfacere”, a spus, la o conferinţă de presă, Vasile Bumacov, ministrul agriculturii şi industriei alimentare.
Preşedintele comitetului de organizare a evenimentului, Eugen Pâslaru, a menţionat că pentru prima dată companiile vinicole vor fi reprezentate la eveniment de către asociaţii divizate conform zonei geografice. Pentru degustare vinul va fi turnat în pahare din plastic dur, confecţionate special cu această ocazie, pe care va fi trecut logoul sărbătorii.
Într-un cort special amenajat vor fi prezentate pachete turistice, la preţuri promoţionale, pentru vizitarea vinăriilor din ţară. Excursiile vor fi organizate direct din PNAM, a comunicat directorul executiv al Ghildei vinurilor moldoveneşti, Viorel Garaz.
Diana Lazăr, managerul de proiect pentru industria vinicolă a CEED II, susţine că campania are drept scop promovarea vinurilor moldoveneşti pe pieţele externe. În acest an, de ziua vinului, promovarea se va face şi pe plan intern pentru a spori volumul de vânzări.
Ziua Naţională a Vinului va avea loc în zilele de 5 şi 6 octombrie.