Suprafeţele plantaţiilor de nuci s-au triplat

Suprafeţele plantaţiilor de nuci în Republica Moldova s-au triplat timp de un an, iar factor determinat este preţul la miezul de nucă, care este din ce în ce mai ridicat. Deşi nu este foarte mare, statul le oferă fermierilor care aleg să planteze nuci şi o îndemnizaţie unică, în valoare de 10 mii de lei. Solicitat de Info-Prim Neo, şeful Direcţiei politici de producere şi reglementări de calitate a producţiei vegetale, din cadrul ministerului de ramură, Mihail Suvac, a declarat că în anul 2011 subvenţiile în sector au fost de 3,1 milioane lei, iar anul acesta au depăşit 8 milioane. „Conform datelor din Cadastrul Funciar, suprafaţa plantaţiilor de nuci la data de 1 ianuarie a anului trecut constituia 10,8 mii ha. Proprietate privată erau 6,6 mii ha, adică 61,6% din suprafaţa totală, din care cooperative agricole de producţie deţineau 87 ha sau 1,3%. Societăţile pe acţiuni aveau o suprafaţă de 296 ha sau 4,4%, iar societăţile cu răspundere limitată 2,9 mii ha sau 44,6%”, a declarat Mihail Suvac. Estimativ, pentru înfiinţarea unui hectar de nuci cu soiuri autohtone sunt necesare investiţii de aproximativ 100 de mii de lei, iar termenul de recuperare a investiţiilor este de 11 ani de la plantare. Potrivit datelor Ministerului Agriculturii şi Industriei Alimentare, către anul 2014 suprafaţa livezilor de nuci va constitui aproximativ 11,6 mii hectare, a precizat Mihail Suvac. În 2010 recolta globală de nuci a constituit 11,58 mii tone, cu 17,8% mai mult în comparaţie cu anul 2009. Preţul mediu de export al nucilor a fost de 6,260 dolari kg, în anul 2010, cu 36,7 la sută mai mare în comparaţie cu anul 2009.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.