Suport legislativ pentru BNM, abordat la întrevederea lui Andrian Candu cu misiunea FMI

Asigurarea suportului legislativ pentru buna funcţionare a Băncii Naţionale a Moldovei, inclusiv instrumentele şi pârghiile necesare de intervenţie în supravegherea sectorului bancar. Aceasta a fost tema principală de discuţii la întrevederea preşedintelui Parlamentului Andrian Candu cu echipa Fondului Monetar Internaţional, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, care se află într-o vizită de lucru la Chişinău, în perioada 23-27 mai, transmite IPN.

Legislativul informează că alte subiecte discutate s-au referit la modificările legislative cu privire la modalitatea de contestare a acţiunilor şi deciziilor BNM în instanţele de judecată şi importanţa unei abordări holistice în asigurarea stabilităţii financiar-bancare a ţării. Andrian Candu şi Ivanna Vladkova-Hollar au discutat, de asemenea, acţiunile întreprinse de autorităţi, inclusiv despre proiectele de lege ce urmează a fi aprobate până la finele sesiunii curente şi care ţin de strategia de asanare a sistemului financiar-bancar, inclusiv de domeniile justiţiei şi luptei anticorupţie, energetic.

Andrian Candu a dat asigurări că eforturile Parlamentului şi Guvernului rămân a fi concentrate în continuare pe semnarea unui nou program cu FMI, precum şi implementarea agendei de reforme asumate faţă de cetăţeni şi partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova. „Avem determinarea fermă să continuăm implementarea reformelor, iar cooperarea cu Fondul Monetar este foarte importantă pentru asigurarea unei dezvoltări macroeconomice durabile şi a stabilităţii financiare a ţării. Scrutinul prezidenţial, care va avea loc în toamna acestui an în Republica Moldova, este un exerciţiu important pentru ţară, dar nu va afecta agenda Parlamentului şi Guvernului, care vor continua să muncească la realizarea angajamentelor asumate în Foaia de parcurs pentru anul curent”, a declarat preşedintele Parlamentului.

Potrivit comunicatului, Ivanna Vladkova-Hollar a subliniat importanţa perfecţionării cadrului legal naţional pentru soluţionarea unor deficienţe care vizează excluderea oricăror ingerinţe în executarea deciziilor privind supravegherea şi reglementarea băncilor, asigurarea transparenţei acţionarilor finali, stabilirea unor mecanisme de gestionare a riscurilor de către băncile comerciale. Totodată, oficialul FMI a reiterat disponibilitatea pentru continuarea dialogului cu autorităţile din ţara noastră, inclusiv privind oferirea expertizei tehnice, în direcţia susţinerii creşterii economice şi stabilităţii financiare a Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.