Suntem mai puternici, declarații la Platforma de Parteneriat pentru Moldova

Platforma de Sprijin a fost creată în 2022 cu obiectivul de a susține atât financiar, cât și sectorial Republica Moldova, grav afectată de consecințele războiului dus de Rusia în Ucraina. În acest format, prin cele patru conferințe ministeriale, precum și prin activitatea grupurilor de lucru, s-a reușit mobilizarea unor resurse importante pentru susținerea Republicii Moldova. Astfel, țara a devenit mai puternică, mai rezistentă, anume grație efortului generos de sprijin din partea prietenilor și partenerilor săi. Astăzi la Chișinău a fost marcată trecerea în formatul Platforma de Parteneriat pentru Moldova, fapt care reprezintă un succes. Declarațiile au fost făcute la conferința de presă, susținută după cea de-a cincea ediție a Platformei de Parteneriat pentru Moldova, inițiată de România, Germania și Franța, transmite IPN.

Vicepremierul Mihai Popșoi, ministru al afacerilor externe, a declarat că la evenimentul de astăzi au venit delegații din numeroase state care sprijină Republica Moldova. „Un lucru care bucură este că acum suntem în situația în care putem să resetăm Platforma de Sprijin în Platforma de Parteneriat. Or, suntem încrezători că am depășit cea mai dificilă perioadă și acum putem planifica pe termen mediu și lung. Putem, împreună cu prietenii noștri, să gândim și să consolidăm democrația, statul de drept și economia țării noastre”, a spus Mihai Popșoi.

Ministrul german al afacerilor externe, Annalena Baerbock, a menționat că Platforma de Parteneriat pentru Moldova, deși sună cam tehnic, este, de fapt, un succes foarte mare pentru diplomație. „Platforma, care este istoria de succes a oamenilor curajoși și rezilienți, a reușit astăzi să treacă de la reacții anticriză la strategii planificate”, a spus Baerbock.

Șefa diplomației germane susține că Uniunea Europeană și NATO contribuie la consolidarea protecției granițelor și la asigurarea securității. Și într-o situație atât de grea, Moldova, în calitate de stat candidat pentru aderare la UE, a început reforme importante în domeniul justiției și în combaterea corupției. În opinia oficialului german, Moldova este bine pregătită, dar este încă mult de făcut. „De aceea, astăzi, împreună trebuie să mergem pe calea Moldovei spre Uniunea Europeană. Parteneriatul pentru Moldova și această Platformă arată că suntem mai puternici. Este o dovadă că putem înfrunta crizele, prin democrație înțeleaptă, și anume să combatem crizele până ca acestea să se răspândească. Nu vom ceda ca europeni, vom sta convinși de partea Moldovei”, a precizat ministrul german de externe.

Potrivit ministrului român de externe, contextul în care Platforma de Sprijin pentru Moldova își desfășoară activitatea s-a schimbat semnificativ. „De aceea, la această conferință ministerială am marcat transformarea Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova în Platforma de Parteneriat pentru Republica Moldova, și ne dorim că în acest mod să dispunem de un instrument de cooperare pe termen mediu și lung, capabil să răspundă adecvat nevoilor curente și viitoare de sprijin, identificate de autoritățile de la Chișinău”, a precizat Luminița Odobescu.

În principal, potrivit oficialului de la București, Platforma de Parteneriat pentru Moldova oferă sprijin în procesul de integrare europeană a țării, pentru dezvoltarea statului în mod sustenabil, mai ales pentru consolidarea rezilienței sale, prin mobilizare continuă de asistență tehnică și financiară. „Reasigur că România va fi alături de Republica Moldova în plan bilateral, în plan european, în ceea ce privește negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană și în ceea ce privește aspectele concrete legate de dezvoltarea economică, consolidarea infrastructurii și mai ales securitatea energetică”, a mai spus ministrul român de externe.

Platforma de Parteneriat pentru Moldova, ajunsă la cea de-a cincea ediție, a fost inițiată de România, Germania și Franța. La reuniune a venit și ministrul afacerilor externe al Franței, Stéphane Séjourné, care, însă, nu a putut participa la conferința de presă, pentru că avea programat un alt eveniment. Recent, Séjourné a fost desemnat comisar european din partea Franței.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.