Sunt semnalate abuzuri ale companiilor de leasing

Centrul pentru Protecţia Consumatorilor semnalează unele abuzuri ale companiilor de leasing, notează Info-Prim Neo. Pe parcursul ultimilor ani consumatorii au înaintat în instanţele de judecată 15 acţiuni privind încălcarea drepturilor lor de către companiile de leasing, a informat Denis Staruş, preşedintele Centrului pentru Protecţia Consumatorilor, în cadrul „mesei rotunde” „Consumatorii optează pentru servicii financiare corecte”, organizate de ministerul Economiei. „Din cauza că unii consumatori nu au putut să achite ratele la timp pentru obiectele procurate în leasing, în majoritatea cazurilor autovehicule, companiile de leasing au reziliat contractele cu ei. Şi atunci oamenii s-au pomenit în situaţia că nu-şi pot primi înapoi sumele de bani pe care le-au achitat. Companiile le reţin diferite comisioane, care ar fi fost prevăzute în contractele semnate, dar despre care consumatorii nu au fost informaţi şi care, în majoritate, în opinia noastră, sunt abuzive. De exemplu, o companie a solicitat bani pentru parcarea automobilului, în perioada în care acesta era exploatat de clientul respectiv şi când s-a „trezit” acesta, deşi achitase rate pe parcurs de doi ani, nu-i ajungeau bani pentru a acoperi toate comisioane şi plăţile de amortizare”, a specificat Staruş. Potrivit lui, pe de o parte, legislaţia în acest domeniu este incompletă. Pe de altă parte, consumatorii nu sunt informaţi, multe din clauzele contractelor semnate cu companiile de leasing sunt ascunse, reprezentanţii acestor companii nu atenţionează consumatorii asupra lor. Alexandru Cuzimuc, şeful Inspectoratului Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor a confirmat că printre cele 1300 de interpelări de nerespectare a drepturilor consumatorilor, parvenite în adresa Inspectoratului în 2010, sunt şi de la semnatarii unor contracte de leasing. „Chiar am fost puşi în situaţia să angajăm colaboratori în Inspectorat care sunt specialişti în domeniul operaţiunilor de leasing, ca să răspundem prompt şi corect la interpelările consumatorilor. Dar este foarte greu să demonstrezi ceva, când consumatorul nu se informează şi semnează documente financiare, fără să studieze detaliat prevederile acestora. Aici cred că e necesar să lucrăm mai mult cu consumatorii, instituţiile statului, dar şi cu organizaţiile societăţii civile”, a menţionat Cuzimuc. Masa rotundă „Consumatorii optează pentru servicii financiare corecte” se înscrie în contextul manifestărilor organizate de ministerul Economiei prilejuite de marcarea pe 15 martie a Zilei mondiale a Drepturilor Consumatorilor şi a Săptămânii de informare a consumatorilor instituite cu această ocazie şi care se desfăşoară între 14-18 martie. Sergiu Ciobanu, viceministru al Economiei a spus că în aceste zile sunt preconizate întâlniri de informare şi consultare a consumatorilor şi agenţilor economici din capitală şi raioanele republicii. În câteva centre comerciale din municipiul Chişinău au fost deschise puncte de consultanţă. Evenimentele au loc în parteneriat cu autorităţile publice locale şi asociaţiile de protecţie a consumatorilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.