Sunt active 1073 de licențe pentru diferite genuri de activitate

În Republica Moldova sunt active 1073 de licențe pentru diferite genuri de activitate, potrivit situației la finele lunii noiembrie. Agenția Servicii Publice precizează că cele mai multe, 436, sunt licențele în domeniul metalelor prețioase, urmate de cele pentru producția alcoolică – 147 la număr, transmite IPN.

106 licențe active sunt pentru activități ce vizează metalele feroase, iar 85 pentru firmele care prestează servicii de plasare în câmpul muncii.

Sunt încă valabile două licențe pentru magazine duty free și una pentru magazine, baruri și restaurante duty free la bordul aeronavelor. Deputații au votat la început de noiembrie legea care prevede eliminarea regimului duty-free pe teritoriul Republicii Moldova. Magazinele duty-free existente vor activa până la expirarea licenței curente. Unitățile comerciale din zonele de ieșire ale frontierei de stat vor activa în regim duty free până pe 3 septembrie 2023. Iar în incinta Aeroportului Internațional Chișinău – până pe 22 decembrie 2022.


Pe parcursul lunii noiembrie a fost suspendată o licență, iar două au fost retrase. Toate trei în baza cererii depuse.



În noiembrie au fost prelungite 33 de licențe și 22 au fost reperfectate. Nicio licență nouă nu a fost eliberată. Taxele achitate au însumat aproape 8 milioane de lei.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.