Summitul PaE 2021 va deschide noi perspective de aprofundare a dialogului politic cu UE

Summitul Parteneriatului Estic 2021 trebuie să conducă la deschiderea noilor perspective de aprofundare a dialogului politic și cooperării economice și sectoriale cu Uniunea Europeană pentru cei trei parteneri asociați, Republica Moldova, Ucraina și Georgia. Este viziunea miniştrilor de externe ai celor trei ţări. Aureliu Ciocoi, Dmytro Kuleba și David Zakaliani au vorbit despre acest lucru în cadrul unei discuţii pe care au avut-o pe 14 ianuarie, în format de videoconferință, în contextul inițiativei Republicii Moldova de a identifica abordări comune în contextul Summiului PaE din acest an, transmite IPN.

Ministrul de externe al Republicii Moldova, Aureliu Ciocoi, împreună cu omologii săi au examinat modalitățile de intensificare a cooperării între state în eforturile dedicate pregătirilor pentru participarea la Summitul PaE. Şeful diplomației moldovenești a reiterat poziția Republicii Moldova cu privire la viitorul Parteneriatului, accentuând interesul țării pentru un cadru ambițios de colaborare, care ar oferi țărilor partenere posibilitatea de a valorifica pe deplin toate avantajele oferite de asocierea cu Uniunea Europeană.

Un comunicat de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene precizează că Republica Moldova este interesată ca rezultatele Summitului să contribuie la dezvoltarea cooperării politice și economice pe platforma Parteneriatului și să încurajeze apropierea continuă a țărilor asociate de UE. Aureliu Ciocoi a înaintat o serie de propuneri privind conjugarea eforturilor diplomatice a partenerilor asociați, care au fost susținute de omologi.

Aureliu Ciocoi, Dmytro Kuleba și David Zalkaliani au agreat necesitatea intensificării eforturilor de promovare a pozițiilor și demersurilor comune în contextul pregătirilor către Summitului PaE atât în dialogul cu instituțiile europene, cât și cu statele-membre ale UE.

Parteneriatul Estic, lansat în 2009, reprezintă un program al UE destinat aprofundării relațiilor economice și politice cu șase state ex-sovietice – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Republica Moldova și Ucraina.

Următorul Summit al Parteneriatului Estic se preconizează că va analiza rezultatele obținute de la ultimul summit, din 2017, va aproba obiectivele de politică pe termen lung și va stabili calea de urmat pentru consolidarea și aprofundarea cooperării. De asemenea, se preconizează că acesta va acorda un mandat pentru lucrările pregătitoare privind următoarea generație de rezultate post 2020.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.