Sugestii de finanțare a serviciilor de educație timpurie: modelul 1+1 sau tichete de creșă

Companiile ar putea fonda instituții private care să presteze servicii de educație timpurie. Este vorba despre creșe la nivel de întreprinderi. Legislația națională permite ca instituțiile private să presteze servicii de educație. „Avem companii care au peste 150-200 de angajați şi atunci, în cazul dat, pentru astfel de companii ar fi mult mai fezabil să-şi deschidă propria instituţie care ar presta aceste servicii. Desigur această întreprindere este non-profit şi aici este nevoie de modificări cu privire la impozite şi alte aspecte legate de Ministerul Finanţelor. Sau când avem câteva companii mici, acestea pot împreună să fondeze o astfel de instituție, care să aibă grijă de copiii angajaților din companiile respective”, a exemplificat specialista în relațiile cu publicul a Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”, Alina Andronache, contactată de IPN.

Cu ajutorul unui expert în domeniul legislației, au fost identificate şi analizate mai multe opţiuni de creare de către patroni a instituțiilor de educație privată. Prima opțiune ține de fondarea unei asociații obștești de către reprezentantul companiei care are statut de fondator sau este mandatat în condițiile legislației pentru a avea calitatea de fondator sau co-fondator. La fel, poate fi creată o instituție privată, nemijlocit de către companie sau de fondator, sau o Societate cu Răspundere Limitată, în temeiul prevederilor Legii cu privire la SRL.

Într-o notă analitică, CPD precizează că practicile internaționale arată că unele state membre au introdus stimulente fiscale pentru activitățile companiilor conectate cu furnizarea de servicii de îngrijire a copiilor pentru angajații lor. Spre exemplu, Austria permite o deducere din veniturile impozabile pentru companii atunci când acestea fie furnizează servicii adiționale ce implică îngrijirea copilului, fie oferă beneficii angajaților care pot fi utilizate pentru servicii de îngrijire a copiilor. Franța, Germania și Polonia au o abordare similară.

Finanțarea serviciilor de creșă este o altă opţiune. Aceasta include fie oferirea tichetelor de creşă, fie finanţarea prin aplicarea modelului „1+1”. Companiile private, inclusiv instituțiile din sectorul bugetar, celelalte persoane juridice, precum şi persoanele fizice care încadrează personal pe bază de contract individual de muncă s-ar putea implica în procesul de finanțare a serviciilor de creșă prin emiterea tichetelor de creșă. Acestea fiind o bună practică urmată de mai multe țări.

Alina Andronache a precizat că, la momentul actual, legislația națională nu reglementează regimul juridic al tichetelor de creșă, dar aceasta ar putea fi elaborată urmând modelul mecanismului descris în legislația cu privire la tichetele de masă. Adițional, o variantă pentru finanțarea serviciilor de creșă ar fi aplicarea modelului „1+1”, care implică contribuția atât a angajatorului, cât și a părinților. Astfel, o partea a cheltuielilor pentru serviciile date sunt acoperite de angajator (până la 50%), iar suma rămasă – de către părinte. Mecanismul poate fi inspirat din modelul de finanțare „Pare 1+1”. „Mecanismul presupune că, dacă tu pui 10 mii, statul îţi mai dă 10. De aici şi 1+1. Adică, câţi bani investeşti tu, atât statul investeşte în afacerea ta, doar ca tu să o dezvolţi aici, în Republica Moldova. Spre exemplu, dacă eu ca părinte identific o creşă privată, jumătate din cost îl plătesc, jumătate angajatorul”, a exemplificat Alina Andronache.

„Când vorbim de susţinerea familiilor cu copii, statul ar trebui sa aibă un singur scop: să dea maximă flexibilitate părinţilor ca să decidă ei unde merge copilul, când ies la muncă, care e durata concediului, cine sta în concediu de îngrijire a copilului. Toate cele cinci solicitări pe care le avem presupun o singură fraza: flexibilitate maximă pentru părinții cu copii, ca să combine viaţa de familie cu jobul”, a mai spus Alina Andronache, specialistă în relațiile cu publicul în cadrul Centrului „Parteneriat pentru Dezvoltare”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.