În Suedia, părinţii pot pretinde la până 480 de zile de concediu parental, dintre care cota minimă a tatălui este de 60 de zile, existând o iniţiativă de a o mări la 90 de zile. Printre avantajele unei astfel de politici se numără îmbinarea muncii cu familia de către ambii părinţi, iar de aici o rată mai înaltă de participare a femeilor pe piaţa muncii. Experienţa Suediei a fost împărtăţită la o conferinţă organizată la Chişinău de către Ambasada Suediei în Republica Moldova. Dezbaterea a anticipat votarea în lectură finală a unui amendament la Codul Muncii al Republicii Moldova, care prevede introducerea concediului paternal (pentru taţi) de 14 zile, la naşterea copilului, transmite IPN.
„Avem unul din cele mai avantajoase şi generoase sisteme de concediu parental pentru că noi credem că familia şi viaţa profesională pot fi îmbinate”, a declarat ambasadoarea Ingrid Tersman în cadrul evenimentului care s-a desfăşurat astăzi, 16 septembrie, şi a avut genericul: „Mozaicul vieţii – reforma concediului parental”. Diplomata şi-a exprimat speranţa că discuţiile din cadrul conferinţei vor fi utile şi în contextul dezbaterilor în legătură cu iniţiativa de stabilire a concediului paternal.
Ministrul muncii, protecţiei sociale şi familiei, Valentina Buliga, a menţionat că proiectul a fost votat deja în primă lectură şi a chemat reprezentaţii partidelor politice prezenţi la conferinţă să-l susţină politic pentru adoptarea lui în această toamnă. „În Moldova există deja prevederi legale care oferă ambelor părţi oportunităţi egale pentru concediu parental. Din păcate, predomină stereotipul că îngrijirea şi educaţia copilului este datoria sfântă a mamei, iar bărbaţii se eschivează”, a subliniat Valentina Buliga, spunând că doar 2-3% din taţi îşi iau concediu de îngrijire a copilului.
„Noi stăm foarte prost la capitolul demografie, iar intervenţiile guvernanţilor şi ale societăţii nu sunt sunt eficiente”, a declarat deputatul Vladimir Hotineanu, preşedinte al Comisiei protecţie socială, sănătate şi familiei. Referindu-se la potenţiala opoziţie a angajatorilor, care vor trebui să plătească taţilor concediile paternale, deputatul a spus că „sectorul privat, în 20 de ani, nu va avea forţă de muncă dacă nu participă la programele guvernamentale”.
Vicepreşedintele Comisiei pentru cultură, educaţie, cercetare, tineret, sport şi mass-media a Parlamentului, Corina Fusu, a sugerat o modificare la proiectul de lege, astfel încât angajatorii să nu plătească în întregime salariul taţilor în concediu, o parte să fie plătită de către autorităţi.
Conferinţa susţinută astăzi la Chişinău este a doua parte a proiectului „Mozaicul Vieţii”, lansat de Ambasada Suediei, după ce ieri a fost vernisată în grădina publică „Ştefan cel Mare” o expoziţie de fotografii, însoţite de mărturii ale părinţilor care au beneficiat de sistemul suedez de concedii parentale.