Sucursala „Edineț” transformată conform identității de brand maib

Maib continuă să transforme rețeaua de sucursale și agenții conform noii identități de brand. Astfel, în linie cu designul actualizat și procesele simplificate este acum și sucursala „Edineț”, care a devenit mai modernă, mai colorată, cu plus de comoditate și centrată pe client.

Imediat cum treci pragul sucursalei te întâmpină consultantul clienți, salutând și întrebând: „Cu ce te putem ajuta astăzi?” și va ghida fiecare client spre zonele în care poate efectua operațiuni bancare rapide, diverse tranzacții, unde poate beneficia de o consultație privind  un credit pentru nevoi personale, imobiliar sau pentru afaceri ori poate dispune de o gamă variată de servicii și consultanță în zona alto, next level premium banking.  

   

Ina Dîrda, Directoarea Sucursalei maib “Edineț”:

“Ne bucurăm să fim la dispoziția clienților noștri și să le oferim nu doar cele mai bune produse și servicii bancare, dar și o atmosferă elegantă, plină de culoare, în care este de-o plăcere să te afli. Prin tot ceea ce facem, oferim un nou standard al experienței clienților din Edineț și regiune, creând o simbioză între banking și omenie, modernitate și confortul de a te simți ca acasă”.

Similar sucursalelor aliniate și anterior identității de brand, sucursala maib “Edineț” este organizată în trei zone cheie dedicate diferitor necesități de banking ale clienților (de autoservire, de tranzacționare și consultativă), plus HUB-ul maib și zona alto. Fiecare dintre acestea este concepută să simplifice accesul clienților la produsele și serviciile bancare. Clienții maib din regiune se pot bucura acum de timp redus de aștepare, de realizarea a mai multe operațiuni la un singur consultant și, desigur, confidențialitate maximă pentru discuții sau consultanță cu specialiștii de profil.




HUB-ul maib din cadrul Sucursalei maib „Edineț” este destinat deservirii clienților din sectorul IMM/ Business Banking, fiind dedicat afacerilor din zona de Nord a țării. În cadrul HUB-ului este amenajată o zonă confortabilă de așteptare și mai multe spații pentru ședințe private, potrivite pentru discuții mai îndelungate privind planurile de afaceri.  

Zona premium „alto” oferă servicii exclusiviste, experienţe unice în condiţii de maxim confort şi privilegii speciale pentru clienții premium banking.




Constantin Popovici, Director Regional Business Banking

“Redeschiderea sucursalei aliniată noii identități de brand maib este un eveniment important pentru întreaga echipă, dar și pentru clienții maib din regiunea Nord a țării, pe care îi deservim cu drag, orice plan de afaceri sau de familie ar avea. În Sucursala maib Edineț sunt concentrați specialiști de top, care pot răspunde prompt la toate solicitările clienților și să ofere cele mai bune servicii bancare.

Sucursala maib „Edineț” se află pe strada Ștefan Vodă 12/1, orașul Edineț, fiind la dispoziţia clienţilor în fiecare zi, de luni până vineri, între ora 09:00 și 17:00, fără pauză.



Despre maib


Maib este cea mai mare bancă din Moldova, cu 120 de subdiviziuni, 58 de sucursale și 62 de agenții, distribuite uniform pe întreg teritoriul țării. Prin rețeaua sa vastă maib deservește circa un milion de clienți – corporații, întreprinderi mici și mijlocii, persoane fizice.


*******

DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.