Succesoarea de drept a Țării Moldovei este România. Basarabia și populația de aici nu a întrunit în cadrul Imperiului Rus niciun element de suveranitate. Declarația a fost făcută de istoricul Ion Negrei în cadrul emisiunii „Punctul pe azi” de la postul de televiziune TVR Moldova, transmite IPN.
„Întreaga suveranitate a rămas de partea principatului Moldovei și prin unirea de la 1859 a două suveranități s-a format statul modern român pe care îl avem și astăzi”, a spus Ion Cernei.
Istoricul Vlad Mischevca susține că succesori se numesc acei care în drept juridic și în drept etnic, istoric fac parte componentă dintr-un tot întreg. „Totul întreg a fost cândva Țara Moldovei, cu capitalele peste Prut. Populația din stânga Prutului, după 1812 nu poate fi considerată o entitate, poate fi considerată o parte a unei entități. Poporul nostru, toată literatura clasică deplâng râul Prut nu ca râu intern, dar unul despărțitor de neam și de popor. Lucrurile stau foarte simplu pentru istorici”, a declarat istoricul.
Acum 206 ani, Principatul Moldovei a fost divizat prin tratatul de pace ruso-turc semnat la București, partea din stânga Prutului fiind încorporată în Imperiul Rus.