Subvenționările planificate pentru RTEC și PUA se ridică la un miliard de lei, primar

Dacă tariful la călătoria cu transportul public urban nu se va majora, municipalitatea va trebui să achite aproape un miliard de lei subvenții pentru Regia Transport Electric și Parcul Urban de Autobuze. În caz contrar ambele întreprinderi municipale riscă să intre în faliment, a declarat primarul Ion Ceban la ședința operativă de la Primărie, transmite IPN.

Edilul a menționat că tarifele la călătoriile cu transportul urban nu au fost modificate din 2009. „Un asemenea cost al călătoriilor nu-l găsiți nicăieri pe glob, nici în Africa. Asta cu toate că într-un an de zile am adus 240 de unități de transport. Urmează să majorăm acest indicator până la 315 în viitor”, precizează Ion Ceban.

Tariful de referință de șase lei pentru o călătorie a fost calculat conform unei metodologii elaborate de către experți, fiind prezentate formule clare. „Dacă în 2011 subvenționarea pentru transportul public era puțin peste 50 de milioane de lei, astăzi subvenționarea planificată pentru luna decembrie de peste 700 de milioane de lei, iar cu aceste creșteri dezastruoase a prețurilor la carburanți vom ajunge la un miliard de lei”, notează edilul.

Potrivit primarului, un miliard de lei este o presiune enormă pe bugetul municipal. „Ce înseamnă un miliard de lei? Acestea sunt 1 300 de curți reparate integral – carosabil, rețele, trotuare, terenuri de joacă. Ca să înțeleagă cei care ne privesc și ne critică. Și poate nu am fi avut o asemenea necesitate, dacă nu se întâmpla dezastrul la nivel național. Amintesc, gazul s-a scumpit de trei ori, carburanții aproape de două ori. Toate acestea au un impact major asupra bugetelor locale”, a mai spus edilul.

Municipalitatea a propus un tarif de referință de 6 lei pentru călătoria cu transportul public în Chișinău. Prețul va fi mai mic în cazul abonamentelor. O noutate propusă este perioada pentru care vor fi emise abonamentele – de la o lună până la jumătate de an. Tariful de 6 lei este propus atât pentru călătoria cu troleibuzul, cât și cu autobuzul, în capitală și în suburbii. În cazul abonamentului pentru o lună, costul călătoriei se estimează la 3,9 lei, în cazul abonamentului pentru trei luni – 3,3 lei, iar dacă abonamentul este pentru jumătate de an, călătoria va costa 2,7 lei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.