Regula clasică spune că subordonarea se obţine prin dispersare. „Divizează şi guvernează” a fost principiul dintotdeauna al celor puternici.
Se pare că în condiţiile actuale ale R. Moldova subordonarea se poate obţine şi prin contrariul divizării care este unificarea.
Opinia publică, în general, şi presa, în particular, au trecut cu vederea un eveniment de la sfârşitul săptămânii trecute, care în alte ţări şi în alte condiţii ar fi făcut cap de afiş pentru zile şi săptămâni la rând. La 7 iunie, s-a produs congresul de unificare a mişcării sindicaliste. Cele două structuri - Confederaţia Sindicatelor din R. Moldova (CSRM) şi Confederaţia Sindicatelor Libere „Solidaritatea” (CSLS) au fuzionat în Confederaţia Naţionala a Sindicatelor din Moldova, cu scopul declarat de a soluţiona mai eficient problemele salariaţilor şi a asigura protecţia economică şi socială a membrilor de sindicat. Astfel, de la 8 iunie, noua structură sindicală întruneşte circa 720 mii de persoane.
Faptul că apariţia unei forţe de 3 sferturi de milion de oameni a rămas fără atenţie, este surprinzător dar şi explicabil în egală măsură. Este neaşteptat, pentru că apariţia unui nou actor, de o astfel de anvergură, pe scena social-politică a ţării, inclusiv în toiul unei campanii electorale cu mize mari, nu trebuie lăsată neobservată. Pe de altă parte, este o reacţie socială firească, pentru că sindicatele din Moldova nu s-au impus aproape prin nimic în toţi anii de independenţă a ţării, care ar fi rămas în memorie. În lipsa unui promotor real al drepturilor sindicaliste ale oamenilor muncii, în Moldova se înregistrează fenomene nemaiîntlnite în alte părţi, când rolul liderilor sindicali şi-l atribuie formaţiuni politice sau ong-uri cu potenţial mult mai mic şi mai îngust, cum s-a întâmplat în cazul deţinătorilor de patente. Sau chiar guvernarea, ca în cazul sistării şi apoi reactivării Legii privind salarizarea.
Este adevărat că în anii de la urmă au fost remarcate anumite procese pe segmentul sindical, care creau iluzia unor începuturi de purificare şi fortificare a mişcării. La începutul deceniului, Federaţia Generală a Sindicatelor din R. Moldova s-a scindat, o serie de sindicate de ramură creând Confederaţia „Solidaritatea” care a ajuns să întrunească un potenţial mult mai mare decât CSRM, ce se prezintă ca succesoare a Federaţiei.
„Solidaritatea” a susţinut că s-a detaşat de Federaţie din cauza unor implicaţii dubioase financiare ale liderilor sindicali de atunci, în timp ce CSRM afirma că noua structură a fost creată pentru a dezbina mişcarea sindicală din R. Moldova şi a susţine Partidul comuniştilor ajuns la putere. Prin numeroase declaraţii publice, conducerea CSRM a reclamat intimidarea şi presiunile exercitate de autorităţile statului asupra membrilor sindicali pentru a-i obliga să treacă la „Solidaritatea”. Pretenţiile respective au fost înaintate inclusiv structurilor internaţionale de profil.
În particular, conducerea CSRM declara, acum un an, că a prezentat Comitetului pentru libera asociere din cadrul Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) informaţii despre încălcarea drepturilor sindicale în Moldova de către organelor centrale şi locale. „Dispunem de probe privind violarea drepturilor CSRM şi imixtiunea statului în treburile interne ale sindicatelor”, a declarat atunci preşedintele CSRM, Petru Chiriac, care a participat în cadrul unei delegaţii moldovene la lucrările Conferinţei Internaţională a Muncii, desfăşurate la Geneva. Potrivit lui, probele au fost acceptate de către conducerea comitetului nominalizat, care a inclus chestiunea încălcării drepturilor sindicale în Moldova pe agenda unei şedinţe lărgite din luna noiembrie 2006. Până la convocarea şedinţei respective, responsabilii din cadrul OIM urmau să examineze probele şi modalitatea de soluţionare a problemelor formulate de CSRM.
Între timp, declaraţii de acest fel au fost făcute de organizaţii şi personalităţi sindicale diferite şi de multe ori. Între timp, cele două structuri de nivel naţional nu au găsit limbaj comun, una dintre ele neparticipând la unica acţiune de protest din ultimul timp cît de cît semnificativă organizată de sindicate în februarie 2007. Următoarea acţiune a avut caracter festiv, fiind consacrată sărbătorii de 1 mai şi desfăşurată în faţa sediului celor două autorităţi sindicale. Pe acest fundal, apar, ca din senin, informaţii despre procesul de fuzionare a CSRM şi CSLS. Între timp nu am mai fost informaţi despre soarta plângerilor adresate Genevei privind ingerinţa autorităţilor statului în treburile sindicaliste.
Nici până la congresul de unificare, nici după acesta liderii sindicali nu s-au mai trudit să explice membrilor de sindicat şi societăţii în ansamblu cît adevăr au conţinut declaraţiile privind subordonarea mişcării sindicale intereselor de partid ale partidului de guvernământ. Să înţelegem că nu au existat astfel de probleme sau au existat, dar au fost soluţionate, inclusiv prin unificare? Este vorba de un joc al elitelor sindicale sau de un scenariu al forţelor politice interesate, în care elitelor sindicale li se atribuie rol de marionete?
Judecând după derularea evenimentelor pe segmentul sindicalist, ca şi după alte procese similare în rezultatul cărora puterea a creat o a doua uniune a scriitorilor, o a doua uniune a jurnaliştilor, propriile organizaţii neguvernamentale în diferite domenii şi alte structuri ascultătoare, observatorii sunt înclinaţi să creadă că unificarea mişcării sindicaliste este mai degrabă consecinţa şi expresia finală a procesului de divizarea şi subordonare a acesteia.
Se pare că sindicatele încă nu au depăşit calitatea de „şcoală a comunismului”, care li se atribuia în trecut.
Între timp aflăm că o nouă delegaţie a R. Moldova a participat, în zilele de 8 -10 iunie la Conferinţa Internaţională a Muncii de la Geneva (Elveţia), numita neoficial şi Parlamentul internaţional al muncii...
