SUA vor acorda sprijin R. Moldova în depăşirea consecinţelor provocate de secetă

SUA sunt disponibile de a acorda sprijin Moldovei în depăşirea consecinţelor provocate de seceta acută din Moldova, acţiuni care curând vor fi date publicităţii. Declaraţiile respective au fost făcute de David Kramer, adjunctul asistentului secretarului SUA pentru Europa şi Eurasia şi Michael Kirby, Ambasador al SUA la Chişinău, în cadrul întrevederilor cu conducerea de vârf a R. Moldova. Potrivit Guvernului, în cadrul discuţiilor cu Prim-ministrul Vasile Tarlev, o atenţie sporită a fost acordată soluţionării problemei transnistrene. David Kramer a confirmat poziţia fermă a ţării sale de susţinere deplină a Moldovei în acţiunile de reglementare a conflictului. Oficialul american a pledat pentru urgentarea reluării negocierilor în formatul „5+2”, substituirea actualei forţe de menţinere a păcii din Zona de securitate cu un contingent internaţional, precum şi pentru onorarea de către Rusia a angajamentelor asumate la summit-ul OSCE de la Istambul. Premierul moldovean a apreciat conlucrarea cu SUA în implementarea mai multor proiecte social-economice, inclusiv includerea Moldovei în Programul SUA „Provocările Mileniului”. El a dat asigurări că Moldova va pregăti în termene optime propuneri argumentate pentru asistenţa deplină, care vor fi înaintate spre aprobare de către Corporaţia „Provocările Mileniului”. Cei doi oficiali americani au avut o întrevedere şi cu Preşedintele R. Moldova Vladimir Voronin. Potrivit comunicatului de la Preşedenţie, în cursul întrevederii a fost efectuat un schimb de opinii în diverse chestiuni ce ţin de stadiul actual al relaţiilor bilaterale. De asemenea, au fost pe larg examinate aspecte care vizează reglementarea transnistreană şi perspectiva reluării procesului de negocieri pentru soluţionarea conflictului. Şeful statului a reiterat interesul autorităţilor moldoveneşti pentru reluarea procesului de negocieri, exprimându-şi speranţa că în cadrul formatului „5+2” va fi identificat un model acceptabil al problemei transnistrene.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.