SUA se arată îngrijorată de situaţia din Moldova

Statele Unite ale Americii se arată îngrijorate de situaţia creată în Moldova după violenţele din 7 aprilie. „Deşi a fost restaurată ordinea şi demonstraţiile ulterioare au fost paşnice, am primit rapoarte de la societatea civilă şi observatorii internaţionali despre abuzuri contra celor deţinuţi de către autorităţile moldoveneşti”, se spune în declaraţia Departamentului de Stat al SUA, remisă presei de la Chişinău de către Ambasada SUA în Moldova, transmite Info-Prim Neo. „Suntem îngrijoraţi de rapoartele care comunică că oficialităţile guvernamentale intimidează studenţii şi jurnaliştii”, se mai spune în declaraţie. Declaraţia preşedintelui Vladimir Voronin despre amnistierea multor dintre cei reţinuţi este apreciată ca „un pas încurajator spre reconciliere”. SUA îndeamnă autorităţile de la Chişinău să acţioneze în conformitate cu legislaţia naţională şi cu obligaţiile internaţionale. De asemenea, autorităţile sunt chemate să „comunice cu opoziţia pentru a examina îngrijorările lor cu privire la alegerile din 5 aprilie într-un mod cooperant şi transparent”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.