SUA regretă că întâlnirea în format 5+2 nu va avea loc

Statele Unite regretă că intilnirea în format 5+2, mecanism acceptat internaţional pentru reglementarea conflictului transnistrean în Moldova, nu va avea loc pe data de 7-8 octombrie, după ce autorităţile transnistrene au informat că nu vor fi prezenţi la ea, transmite Info-Prim Neo. Decizia Guvernului Moldovei de a participa la întâlnire demonstrează atitudinea sa activă şi cooperantă, se spune într-un comunicat al Ambasadei SUA în R. Moldova. „Noi chemăm mediatorii, în special Rusia, să încurajeze autorităţile transnistrene să dea dovadă de o atitudine similară. Statele Unite susţin şi în continuare găsirea unei soluţionări pentru conflictul transnistrean care ar garanta suveranitatea şi unitatea teritorială a Moldovei. Noi vom lucra pentru a relua cît mai curând intrevederile cu participarea tuturor parţilor implicate în formatul 5+2”, se mai spuneîn comunicatul misiunii diplomatice. OSCE, Ucraina, Rusia, Uniunea Europeană şi Statele Unite, ca mediatori şi observatori la convorbirile în format 5+2, au convenit pe data de 8 septembrie să facă tot posibilul pentru a convinge autorităţile din Moldova şi Transnistria să participe la aceasta întâlnire, care în acest format a avut loc ultima data în primăvara anului 2006.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.