SUA reafirmă sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova

Statele Unite ale Americii și-au reafirmat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova după evenimentul de la Tiraspol, la care deputați de toate nivelurile au votat o rezoluție în care cer Federației Ruse „protecție”, transmite IPN.

„Dat fiind rolul tot mai agresiv și destabilizator al Rusiei în Europa, urmărim acțiunile Rusiei din Transnistria și situația mai generală de acolo foarte îndeaproape”, a declarat Matthew Miller, purtător de cuvânt la Departamentul de Stat SUA, citat de Radio Europa Liberă.

El a îndemnat Guvernul Moldovei și autoritățile de facto de la Tiraspol să conlucreze și să găsească soluții pentru preocupările presante ale comunitățile de pe ambele maluri ale Nistrului.

Pe 28 februarie, la Tiraspol a avut loc un congres al așa-zișilor deputați de toate nivelurile, la care a fost votată o rezoluție în care se invocă presiuni, inclusiv economice și sociale, din partea autorităților Republicii Moldova. Administrația transnistreană a cerut Rusiei protecție, dar va sesiza și secretarul general ONU, Parlamentul European și alte instituții internaționale.

Vicepremierul pentru reintegrare, Oleg Serebrian, și Biroul politici de reintegrare au respins declarațiile venite de la Tiraspol, calificându-le ca fiind propagandistice. Autoritățile de la Chișinău amintesc faptul că regiunea transnistreană beneficiază de pe urma politicilor de pace, securitate și integrare economică cu Uniunea Europeană, avantajoase pentru toți cetățenii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.