SUA donează Moldovei 36 de mii de dolari pentru salvarea artefacte de muzeu

Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie al Moldovei va primi din partea Statelor Unite ale Americii peste 36 de mii de dolari pentru conservarea artefactelor preţioase, care datează din timpuri preistorice şi până în secolul XVII. Potrivit unui comunicat de presă al ambasadei SUA în Republica Moldova, proiectul urmează să fie realizat până la sfârşitul anului 2014, când Sala Tezaurului, unde vor fi expuse, va fi deschisă pentru public, transmite IPN.

Ambasadorul SUA la Chişinău, William H. Moser, a spus că este încântat că se contribuie la salvarea istoriei Republicii Moldova. „Este important să înţelegem de unde venim ca popor şi naţiune pentru a determina unde dorim să mergem în viitor”, a menţionat ambasadorul.

Artefactele care urmează a fi salvate includ obiecte confecţionate din aur, argint, fildeş, piele şi textile. Ele provin din excavările arheologice de pe teritoriul Moldovei. Obiecte din perioada bizantină şi islamică găsite în morminte şi aşezări, precum şi o colecţie de monede ale Hoardei de Aur turnate pe teritoriul Moldovei, sunt printre obiectele cele mai valoroase. Proiectul de conservare va fi administrat de cercetătorul ştiinţific coordonator al muzeului, Ana Boldureanu.

Grantul va fi alocat prin programul Departamentului de Stat al SUA Fondul Ambasadorilor pentru Conservarea Culturală. Moldova este una din cinci ţări din Europa care au primit finanţe prin intermediul acestui fond.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.