Ca parte a angajamentului de lungă durată al Statelor Unite ale Americii față de cetățenii Republicii Moldova, Agenția SUA pentru Dezvoltare Internațională va oferi Republicii Moldova asistență în valoare de 1,2 milioane de dolari.
Asistența este pentru a ajuta la pregătirea laboratoarelor, accelerarea identificării și monitorizării cazurilor de îmbolnăvire, consolidarea capacității tehnice a specialiștilor de a răspunde provocării, precum și sporirea comunicării despre riscurile existente, transmite IPN.
Ambasada SUA în Republica Moldova menționează, într-un comunicat de presă, că sprijinul pentru combaterea COVID-19 se adaugă la asistența de 42 de milioane de dolari oferită de SUA domeniului medicinii și la asistența totală de peste un miliard de dolari acordată Republicii Moldova în ultimii 20 de ani.