Stundeţii la jurnalism vor studia tehnicile cross-media

Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării (FJŞC) a Universităţii de Stat din Moldova începe implementarea unui proiect de predare a tehnicilor jurnalismului cross-media. Conceptul cross-media presupune că instituţia face trimitere de pe o platformă de comunicare pe alta şi utilizează toate mediile de informare, transmite Info-Prim Neo. Decanul FJŞC, Georgeta Stepanov, a declarat, în cadrul unor dezbateri publice din programul Zilelor dreptului de a şti, că noile tehnologii informaţionale au schimbat la faţă nu doar jurnalismul din Moldova, ci şi învăţământul superior în domeniu. „FJŞC nu este o excepţie, ne-am propus să ne dezvoltăm în domeniul cross-media. Încercăm să ţinem cont de tendinţele mondiale”, a menţionat Georgeta Stepanov. Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării a obţinut un proiect şi din octombrie începe implementarea acestuia. „În cadrul proiectului vor avea loc cursuri pentru studenţi moderate de către profesori din Germania. FJŞC este o facultate-pilot, aceasta ne permite să beneficiem de un laborator cu tehnică modernă germană, de specialişti pentru întreţinerea tehnicii. Proiectul urmează să se încheie în 2015, tehnica rămâne la facultate”, a comunicat decanul. Dacă cursul cross-media va fi solicitat, conducerea facultăţii îşi propune să deschidă chiar o catedră de comunicare cross-media. „Intenţionăm să mai găsim astfel de proiecte, deoarece viitorul aparţine noilor tehnologii informaţionale. Specialiştii spun că ziarele în format tradiţional vor fi în viitor ca teatrele”, a menţionat Georgeta Stepanov. Potrivit decanului, unul din obiectivele facultăţii este să invite pe post de profesori cât mai mulţi jurnalişti activi, care lucrează cu informaţia zi de zi şi ar putea să le transmită tinerilor din experienţa lor. Dezbaterile publice fac parte din Zilele dreptului de a şti, care se desfăşoară în perioada 24-30 septembrie, şi au fost organizate cu susţinerea Fundaţiei germane „Hanns Seidel Stiftung”, în cadrul proiectului „Integrarea europeană ca idee naţională cu potenţial de consolidare a societăţii moldoveneşti”.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.