Studenţii luptă pentru accesul liber în cămine la orice oră

Clubul studenţilor liberali (CSL) a colectat peste 4 mii de semnături în susţinerea iniţiativei de acordare a accesului liber studenţilor locatari în cămine la orice oră, transmite Info-Prim Neo. Potrivit unui comunicat de presă al CSL, semnăturile au fost colectate de la studenţii care locuiesc în căminele universitare din municipiile Chişinău şi Bălţi şi din oraşul Cahul. Studenţii sunt de părere că este o nedreptate şi o reminiscenţă a sistemului sovietic comunist interzicerea accesului şi ieşirii din cămine pe timp de noapte. Campania de colectare a semnăturilor a fost lansată acum două săptămâni şi continuă prin transmiterea listelor cu semnături ataşate la cereri către rectoratele universităţilor care dispun de cămine şi către Ministerului Educaţiei.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.