Studenţii din Moldova au ocazia să petreacă un an academic în SUA

Centrul de Informaţii Universitare şi Institutul pentru o Societate Deschisă anunţă programul Schimb de Studenţi (Undergraduate Exchange Program - UEP) pentru anul de studii 2008-2009. Programul este prevăzut pentru dezvoltarea educaţională şi civică din Europa de Sud-Est şi Mongolia, prin expunerea participanţilor la un curriculum din domeniul artelor libere, un model diferit de predare în clasă, lucru în folosul societăţii şi programare în sfera societăţii civile. Totodată, UEP tinde să creeze legături de durată între participanţi şi colegii lor americani, contribuind la îmbunătăţirea înţelegerii şi tolerantei culturale. Studenţii vor lua parte la cursurile unei universităţi sau colegiu din SUA timp de un an de zile. Finaliştii se obligă să completeze în fiecare semestru 25 de ore de serviciu social, din orice domeniu de interes. La sfârşit de an, ei se vor întoarce în ţara de reşedinţă pentru a absolvi şi vor efectua un stagiu în domeniul serviciului social sau vor crea un proiect propriu în folosul comunităţii. Pentru a fi eligibili pentru program, participanţii trebuie să fie studenţi în anul II la o facultate acreditată într-unul din domeniile: Studii Americane, Istoria Artei, Studii Clasice, Literatură şi Limbi Străine, Antropologie Culturală, Arte Plastice şi ale Spectacolului, Economie Generala, Relaţii Politice Internaţionale, Filosofie, Jurnalism, Drept, Istorie, Ştiinţe Politice, Sociologie, Studii de Gen. Totodată, candidaţii trebuie să aibă o situaţie şcolară foarte bună, să fie implicaţi în diverse activităţi extracurriculare/sociale, să fie buni cunoscători ai limbii engleze. Informaţii suplimentare şi formulare de înscriere pot fi obţinute la Centrul de Informaţii Universitare. Înscrierea se poate face şi on-line, accesând site-ul: http://oas.soros.org/oas/. UEP acordă sprijin studenţilor din Moldova, Bosnia şi Herţegovina, Macedonia, Kosovo, Croaţia, Mongolia, Serbia şi Ucraina.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.