Studenţi basarabeni din Bucureşti se adună la un miting de susţinere a democraţiei din R. Moldova

„La 3 iunie se decide soarta Moldovei: încă 4 ani de comunism sau alegeri anticipate. Noi, basarabenii din Bucureşti, vom fi prezenţi, în Piaţa Universităţii (simbolul anticomunismului), pentru a fi alături de Basarabia”, se spune într-un comunicat remis de către Organizaţia Studenţilor Basarabeni (OSB) din Bucureşti. „Această întâlnire are două scopuri: unul este să atragem atenţia asupra votului de astăzi şi doi – am lansat săptămâna trecută campania "Pro Cetăţenia Română" şi practic de astăzi instalăm un cort în Piaţa Unirii pentru acţiune", a declarat pentru Info-Prim Neo, Corina Ciobanu, preşedintele OSB Bucureşti. "Considerăm că cetăţenia română este un drept natural pe care basarabenii şi bucovinenii l-au pierdut în urma pactului Ribbentrop-Molotov, deci cetăţenia română ni se cuvine de drept", a mai spus Corina Ciobanu. "Vom fi acolo unde s-a murit pentru libertate, pentru a susţine democraţia din Republica Moldova", se menţionează în comunicatul OSB Bucureşti. Organizatorii aşteaptă la miting în jur de 100 de persoane.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.