Grosimea stratului de zăpadă a atins în această dimineaţă, 2 decembrie, între 1 şi 5 cm la sud, 3 şi 9 cm la nordul Moldovei şi 4-8 cm în regiunea centrală a ţării, a declarat pentru Info-Prim Neo şeful Centrului de Prognoze Meteorologice şi Aeronautice, Tatiana Strugac. Astăzi pe teritoriul ţării se vor semnala pe alocuri precipitaţii. Temperaturile vor fi cuprinse între -2 -7 grade Celsius. În zilele următoare vremea se va încălzi uşor, iar termometrele vor indica şi temperaturi cu valori pozitive.