Strategia Securității Naționale. Una dintre direcții este întărirea sectorului de apărare

Președinta Maia Sandu a prezentat în cadrul Consiliului Suprem de Securitate proiectul Strategiei Securității Naționale. Prima direcție de acțiune este sporirea investițiilor și întărirea sectorului de apărare și securitate. Documentul se axează pe progresul gradual pe calea soluționării conflictului transnistrean pe cale pașnică. O altă direcție de acțiune ține de dezvoltarea parteneriatelor de securitate cu cele mai dezvoltate și prospere țări democratice ale lumii, transmite IPN.

„Lumea întreagă este zguduită în prezent de atacuri ce distrug pacea și ordinea cu care ne-am obișnuit în ultimele decenii. Asistăm la un război inuman declanșat de Rusia în Ucraina. Vedem atacuri sângeroase asupra Israelului și violențe îngrozitoare împotriva civililor. Tratatele internaționale, granițele recunoscute, demnitatea umană - toate sunt călcate în picioare de forțe care vor să aducă violență și haos la nivel mondial. Noi, aici în Moldova, nu ne putem preface că aceste lucruri nu ne vizează. Dacă ignorăm realitatea dură, ea nu dispare”, a declarat șefa statului într-un briefing de presă.

Potrivit președintei, Moldova trebuie să fie de partea celor care promovează pacea și respectul pentru hotarele recunoscute internațional. Or Moldova își poate proteja cetățenii doar fiind parte a lumii libere și în cooperare  cu lumea liberă.

„Azi, la CSS, am prezentat proiectul Strategiei Securității Naționale, care definește pericolele la adresa securității țării și direcțiile de acțiune pe care vom merge pentru a asigura și consolida securitatea națională, securitatea fiecărui cetățean. Vom proteja și garanta siguranța tuturor cetățenilor. Moldova trebuie să-și poată proteja populația, ceea ce înseamnă că trebuie să tratăm securitatea națională mai responsabil, mai serios și cu mai multă pregătire decât am făcut-o în ultimii 30 de ani. Vom crea un stat puternic și respectat”, susține Maia Sandu.

Președinta spune că Moldova vrea să fie în relații bune cu toate țările. Dar Moldova nu se poate înțelege cu cei care îi vor răul, care nu respectă alegerea și oamenii. Astăzi există două mari pericole la adresa securității naționale: politica agresivă dusă de Federația Rusă împotriva țării și împotriva păcii, în general, și corupția înrădăcinată în Moldova.

Șefa statului a declarat că Uniunea Europeană rămâne unul dintre pilonii de bază ai securității pe continentul european. Dorința noastră de aderare la UE urmărește modernizarea și dezvoltarea economică a Moldovei, precum și garantarea securității cuprinzătoare – energetice, cibernetice, informaționale și militare – securitatea tuturor cetățenilor țării.

Potrivit ei, parteneriatul strategic cu Statele Unite ale Americii este un alt element-cheie al securității noastre naționale. Vom continua să extindem și să aprofundăm acest parteneriat pentru a-l valorifica la capacitate maximă. „Securitatea Europei se bazează pe colaborare, efort colectiv și NATO. Vom intensifica cooperarea și interoperabilitatea cu Alianța Nord-Atlantică și țările-membre în vederea consolidării capacităților Armatei Naționale de a proteja țara și cetățenii noștri”, mai spune președinta.

Proiectul Strategiei Securității Naționale este prezentat pentru consultări publice.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.