Strategia de securitate a statului trebuia schimbată mai devreme, opinii

Strategia de securitate a statului este depăşită şi trebuia schimbată mai devreme. Opinii în acest sens au fost formulate în cadrul emisiunii Fabrika, la postul de televiziune „Publika TV”, transmite IPN.

Fostul şef al statului major al Armatei Naţionale, generalul Ion Coropcean, a spus că pentru a elabora şi a adopta o noua strategie de securitate trebuie să fie schimbată şi concepţia de securitate. „Există o ordine în elaborarea acestor documente. Mai întâi se elaborează concepţia, apoi strategia de securitate, iar după aceasta  strategiile de securitate pe domenii. Aceste documente trebuie să rezulte din situaţia internă şi externă”, a spus Ion Coropcean.

„Concepţia de securitate a statului, elaborată în 2008, era expirată chiar din momentul când a fost adoptată”, a remarcat  preşedintele Partidului Acţiunea Democrată, Mihai Godea. „Această concepţie s-a născut expirată. Este un document anacronic şi bizar. Iar în 2010 Parlamentul a aprobat Strategia de securitate a statului în baza acestei concepţii. Nu degeaba am blocat acest document timp de un an. Doream să fie schimbată şi concepţia de securitate. Situaţia în regiune s-a schimbat. Mult prea târziu autorităţile au decis să schimbe aceste documente, depăşite de timp. Noi nu avem nici doctrină militară”, a declarat Godea.

Decanul Facultăţii de Drept a Universităţii Libere Internaţionale din Moldova,  Alexandru Cauia, de asemenea consideră că autorităţile statului au întârziat în privinţa schimbării concepţiei şi strategiei de securitate. „Aceste lucruri trebuiau să fie discutate cu mult înainte. Era normal să se întâmple imediat după formarea noii guvernări. Avem mari rezerve la capitolul securitate informaţională. Aici se vorbeşte doar despre securitatea cibernetică. Dar cel mai mare pericol este că cetăţenii, în special tinerii, nu mai au încredere în acest stat şi nu se identifică cu el”, a spus Cauia.

Consiliul Suprem de Securitate a convenit luni 23 martie, asupra necesităţii schimbării strategiei de securitate a statului.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.