Strategia de reformare a justiţiei trebuie adoptată până la sfârşit de an

Proiectul Strategiei pentru Reforma Sistemului de Justiţie va revizui competenţele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), însă deocamdată nu se ştie dacă acestea vor fi extinse sau îngustate. De asemenea, se va vedea dacă locul Departamentului pentru administrarea judecătorească va rămâne în componenţa Ministerului Justiţiei sau va fi transferat în competenţele Consiliului Superior al Magistraturii. Aceste şi alte subiecte au fost discutate la şedinţa a Consiliului Naţional pentru Reforma Organelor de Ocrotire a Normelor de Drept, întrunit luni, 5 septembrie, pentru a discuta prima dată proiectul Strategiei, notează Info-Prim Neo. Preşedintele Consiliului, preşedintele interimar, Marian Lupu, a menţionat că la etapa dată documentul încă nu oferă răspuns clar la mai multe întrebări. „Documentul propus spre discuţie mai are până va ajunge la adoptare şi implementare, dar apariţia lui marchează încheierea unei perioade de măsuri segmentare, necoordonate şi, de multe ori, speculative, şi trecerea la o abordare sistemică şi profundă a reformei în justiţie”, a spus el. „Principalul avantaj al acestei schimbări ar trebui să fie o schimbare structurală şi calitativă, care să garanteze cetăţenilor, instituţiilor, investitorilor din Republica Moldova un sistem de justiţie independent, echitabil, operativ şi accesibil. Numai construind un asemenea sistem, vom consolida statul de drept, vom asigura egalitatea în faţa legii şi vom combate principalele flagele, care sufocă societatea noastră: corupţia, criminalitatea, încălcarea drepturilor omului”, a afirmat şeful interimar al statului. Potrivit lui Marian Lupu, în cadrul Consiliului s-a discutat, de asemenea, despre rolul Centrului Avocaţilor Parlamentari şi alte subiecte care vizează aspecte instituţionale, despre numărul necesar de procurori care urmează să fie stabilit fie după criteriul „pe cap de locuitor”, fie după numărul de dosare administrate, despre rolul şi locul Procuraturii în sistemul de justiţie etc. „Putem constata că avem pe masă un proiect şi avem un proces activ de participare la elaborarea acestuia. Cred că este deja un rezultat şi o perspectivă mult mai clară decât acum câteva luni pentru reforma justiţiei în Republica Moldova”, a declarat Marian Lupu. El a solicitat Guvernului să includă proiectul de Strategie pentru adoptare chiar pe agenda şedinţei din această săptămână. „Guvernul a făcut ce-a reuşit, acum sarcina deputaţilor va fi să asigure promovarea în cadrul procedurii parlamentare a noilor propuneri de îmbunătăţire a proiectului de Strategie. Sunt sigur că vom avea suportul fracţiunilor din AIE, dar, având în vedere importanţa documentului, chem şi deputaţii din Opoziţie să se implice constructiv, pentru că ar fi cel mai bine să susţinem Strategia prin consens, la nivelul tuturor partidelor parlamentare”, a mai spus Marian Lupu. Preşedintele interiimar a declarat că până la sfârşit de an Strategia trebuie să fie adoptată. Tot până la sfârşit de an, Ministerul Justiţiei va prezenta Planul de Acţiuni pentru realizarea Strategiei care trebuie să fie acceptat şi adoptat prin lege de către Parlament.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.