Străinii vor putea solicita viză moldovenească şi în format electronic

Cetăţenii străini vor putea solicita misiunilor diplomatice ale Republicii Moldova vize şi în format electronic. Director executiv al Centrului de Guvernare Electronică, Stela Mocan, a declarat pentru IPN că, datorită serviciului „e-Viza”, călătoriile în scopuri turistice şi de afaceri în Republica Moldova vor fi mai uşor de planificat. Serviciul va permite obţinerea vizei electronice, echivalentul vizei tradiţionale.

Până la lansarea serviciului, estimativ în luna martie anul viitor, este nevoie de ajustarea şi modificarea legislaţiei. Scopul lansării serviciului este ca mai mulţi cetăţeni să aibă acces la vize, fără să fie nevoie să se deplaseze într-o ţară sau alta. „Foarte mulţi cetăţeni străini refuzau să vină în Moldova din cauza dificultăţilor în procesul de obţinere a vizelor”, a spus Stela Mocan.

Solicitanţii de vize vor completa cererea de eliberare a vizei în format electronic. În cazul în care documentul va fi acceptat, ei vor putea achita taxa cu cardul bancar. După ce datele vor fi procesate, în urma confirmării acestora, în decurs de câteva zile, viza va fi transmisă solicitanţilor prin email. Cu documentul printat, deţinătorii de viză vor putea intra pe teritoriul Republicii Moldova prin orice punct de trecere a frontierei. E-Viza nu va fi aplicată în paşaport.

Republica Moldova are 39 de misiuni diplomatice. Lansarea serviciului e-viză este parte a procesului de e-guvernare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.