Străinii care vin în Moldova cheltuie mai mult decât moldovenii care vin acasă, sondaj

Turiștii străini care vin în Republica Moldova cheltuie peste 23 de mii de lei în timpul vizitei, iar moldovenii din diasporă, când revin acasă, mai mult de 16 mii de lei. Datele se conțin într-un sondaj efectuat la frontieră, la ieșirea din Republica Moldova. Rezultatele au fost prezentate, astăzi, de către Asociația Națională pentru Turism Receptor, transmite IPN.

Dumitru Slonovschi, autor al studiului, a spus că perioada de ședere a străinilor este de cel mult două săptămâni, iar a moldovenilor de aproape o lună. Cheltuielile suportate sunt în mare parte pentru zbor, cazare, alimentație și transport.

Interviurile au fost realizate în perioada 10 octombrie-15 noiembrie 2018, în contextul Zilei Naționale a Vinului. Atât turiștii străini, cât și moldovenii din diasporă au venit în Moldova să deguste vinul, să viziteze vinăriile, beciurile, monumentele și să ia parte la festivaluri. Fiecare al doilea venit a mers să viziteze Orheiul Vechi.

Pe o scară de la 1 la 5 puncte, așteptările turiștilor străini au fost acoperite la nivel de 4,1 puncte, iar a moldovenilor – 3,6 puncte. Atât moldovenii, cât și străinii au apreciat în timpul vizitei bucatele moldovenești, ospitalitatea localnicilor, vinurile, natura și peisajele țării.

Autorul sondajului a spus că 64% dintre turiștii străini s-au arătat predispuși să recomande prietenilor și rudelor să viziteze Republica Moldova. În cazul moldovenilor plecați proporția este de 61%.

Dumitru Slonovschi afirmă că diaspora devine un segment important pentru turismul moldovenesc. „Moldoveanul tinde să aibă un comportament de turist, care vizitează diverse locuri din țară și participă la festivaluri”. Totodată, moldovenii din diasporă influențează asupra deciziei turiștilor de a vizita Moldova. Jumătate dintre străinii care vin în Moldova sunt turiști activi, care vizitează în timpul vacanțelor 5-7 țări.

Rodica Verbeniuc, director general al Agenției de Investiții, a spus că turismul receptor este un sector în care există mult potențial de dezvoltare. În prezent acesta are o contribuție de 0,9% la PIB-ul țării. Sunt necesare măsuri suplimentare pentru promovarea țării ca destinație turistică: să crească numărul turiștilor, dar și perioada lor de ședere să fie mai mare.

Sondajul a fost efectuat pe un eșantion de 812 cetățeni străini și 213 moldoveni din diasporă.

  • Dumitru Slonovschi despre contributia diasporei
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.