Ştefănel Roşcovan, fiul regretatului compozitor Anatol Roşcovan, s-a întors victorios de la concursul naţional din România „Camena”, care sa desfăşurat la Piatra Neamţ. Pe lângă Premiul I, la categoria de vârstă 9-11 ani, Ştefănel a mai obţinut şi câteva premii speciale: premiul oferit de Mihai Trăistariu, premiul pentru cea mai bună interpretare a cântecului patriotic, premiul pentru cea mai bună ţinută scenică şi premiul „Minimister”, transmite Info-Prim Neo. „Cel mai important pentru mine este premiul oferit Mihai Trăistariu. Este un mare interpret român, cu o voce deosebită şi aş vrea să cânt ca el”, spune Ştefănel Roşcovan. Premiul „Mihai Trăistariu” constă în participarea cu marele interpret la o emisiune televizată. Este oferit la fiecare concurs unde Mihai Trăistariu este preşedinte sau membru al juriului. Ştefănel este primul interpret din Republica Moldova care s-a învrednicit de acest premiu. Mihai Trăistariu a spus pentru Info-Prim Neo că îl cunoaşte pe Ştefănel de când a participat la concursul televizat din România „Vreau să fiu vedetă”. „I-am remarcat talentul pe atunci. La acest festival m-a făcut să plâng pe mine şi o jumătate de sală. Este excepţional. Piesa lui Fredy Mercury „Show must go one” în interpretarea lui Ştefănel a fost una inedită şi demnă de un premiu important. Am simţit nevoia să-l ajut şi i-am oferit premiul meu. Şi pentru că a avut concurenţi pe măsură am hotărât să împărţim locul I între patru interpreţi, printre care era şi Ştefănel”, a mai spus Trăistariu. Premiul I la această categorie de vârstă a fost împărţit între interpreţi cu un palmarez impunător, printre care şi Mădălina Lefter, participanta de anul trecut la „Eurovision Junior” din partea României. Trofeul festivalului „Camena” din Piatra Neamţ a fost câştigat de Andreea Olariu din Constanţa, care va reprezenta România în acest an la „Eurovision Junior”. O altă basarabeancă, Nicoleta Gavriliţă, eleva liceului teoretic din capitală „Mircea Eliade”, s-a învrednicit de Premiul II la categoria de vârstă 15-18 ani, premiul special al mass-media şi unul pentru originalitate.