Ştefan Vlas: A fost un an extrem de complicat politic, dar s-a reuşit

Anul 2016 a fost un an extrem de complicat politic, dar s-au făcut paşi către crearea şi menţinerea unei stabilităţi. Anul viitor actuala majoritate parlamentară va continua implementarea reformelor, va continua conlucrarea între Parlament şi Guvern, astfel încât cetăţenii să resimtă doar beneficii. Declaraţiile aparţin deputatului Partidului Liberal, Ştefan Vlas, şi au fost enunţate la dezbaterea publică: „Republica Moldova la răscruce de ani politici”, ediţia a 67-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, organizată de Agenţia de presă IPN.

Parlamentarul a menţionat că o criză mai aprofundată a fost pe parcursul anului trecut, însă anul acesta au fost făcuţi paşi pentru asigurarea unei stabilităţi şi acest lucru s-a reuşit. Potrivit lui, încă nu este o stabilitate absolută, dar una absolută nu există în nicio ţară. În viziunea sa, în general anul 2016 a fost plin de evenimente politice. Deputatul consideră foarte important faptul că s-a reuşit constituirea unei majorităţi parlamentare care practic a asigurat stabilitatea necesară.

„Oricât ne-ar critica opoziţia parlamentară şi alte partide extraparlamentare, aş vrea să înţelegem foarte exact că în cazul unor alegeri anticipate, care urmau să aibă loc în primăvara acestui an, ar fi adus la guvernare forţe pro-ruse care doresc în fel şi chip să preia puterea în stat. Şi prin preluarea puterii avea de suferit şi vectorul european care este astăzi în agenda majorităţii parlamentare”, a notat deputatul.

Un alt lucru important care s-a reuşit, în opinia sa, este semnarea unui acord cu Fondul Monetar Internaţional, ceea ce va da posibilitatea ca Republica Moldova să păşească ferm, să existe o stabilitate şi să atragă investiţii, care deja vin şi vor continua să vină şi pe parcursul anului viitor.

Printre evenimentele anului, parlamentarul a menţionat şi cunoscuta  decizie a Curţii Constituţionale care a acordat cetăţenilor dreptul de a-şi alege preşedintele prin vot direct. Totuşi, în opinia sa, Republica Moldova a mai avut preşedinte ales direct şi în acele perioade nu a resimţit mari beneficii, era la fel sărăcie, haos. Deputatul nu crede că actualul preşedinte va schimba esenţial lucrurile, ci mai degrabă va exista un ping-pong între instituţia prezidenţială şi guvernare, iar preşedintele va pune paie în foc pentru destabilizare.

Dezbaterile publice cu tema: „Republica Moldova la răscruce de ani politici” sunt ediţia a 67-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice” desfăşurat de IPN în parteneriat cu Radio Moldova cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.

  • stefan vlas despre anul 2016.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE