Ştefan Urâtu, revocat din funcţia de vicepreşedinte CEC

Ştefan Urâtu a fost revocat marţi, 13 octombrie, din funcţia de vicepreşedinte a Comisiei Electorale Centrale. Decizia vine în contextul recentelor declaraţii şi participări la acţiuni de ordin politic, se menţionează într-un comunicat de presă al CEC, citat de IPN.

Membrii CEC au criticat dur acuzaţiile aduse de către Ştefan Urâtu şi regretă declaraţiile absolut nefondate şi fără suport probatoriu ale acestuia, ce pun la îndoială legalitatea şi corectitudinea alegerilor confirmate de Curtea Constituţională, instanţele judecătoreşti, precum şi de toate misiunile internaţionale şi naţionale de observare a alegerilor.

Pentru revocarea din funcţie a vicepreşedintelui CEC au votat 7 membri din cei 8 prezenţi la şedinţă. CEC precizează că Ştefan Urâtu va deţine, în continuare, calitatea de membru al Comisiei.

Ştefan Urâtu a declarat la acţiunea de protest organizată pe 4 octombrie, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, că ultimele două scrutine au fost fraudate.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.