Blocul politic „Împreună” cere demisia șefei Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin și a procurorului general interimar, Ion Munteanu, după ce mai mulți reprezentanți ai grupului Șor au participat la Moscova la crearea blocului „Victoria”. Gligor spune că acțiunile grupului Șor sunt o ofensă pentru întreaga societate și denotă o activitate defectuoasă a instituțiilor de drept. În același context, expertul Watchdog, Valeriu Pașa, califică crearea blocului „Victoria” drept o operațiune a serviciilor speciale rusești, notează IPN.
Co-președintele blocului „Împreună”, Ștefan Gligor, acuză șefii instituțiilor de drept de inacțiune, în condițiile în care deputata Marina Tauber, deși implicată în numeroase dosare penale, are dreptul de a părăsi Republica Moldova.
„Marina Tauber, în pofida faptului că i s-a ridicat imunitatea de atâtea ori, a participat la furtul miliardului 10 ani în urmă și încalcă repetat legea privind finanțarea partidelor, este liberă și nu are nicio interdicție de a pleca din țară. Asta este nota dată procurorilor și judecătorilor din Republica Moldova. Nota 1. Tauber, cel puțin, nu trebuia să dispună de pașaport străin și nu trebuia să aibă posibilitatea de a pleca din Republica Moldova. Asta înseamnă nota 1 pentru Dragalin și Munteanu, iar blocul „Împreună” așteaptă demisia acestora și o vom cere ori de câte ori vom avea posibilitatea. Acești oameni n-au ce căuta în funcții”, a spus co-președintele blocului „Împreună”, Ștefan Gligor, în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV.
În același context, președintele Comunității Watchdog, Valeriu Pașa, spune că legea trebuie să fie aplicată inclusiv în raport cu persoanele folosite în calitate de „cărăuși” pentru a introduce bani în Republica Moldova. Potrivit expertului, astfel vor fi responsabilizate potențialele victime, folosite de grupul Șor, pentru a destabiliza Republica Moldova.
„Este o operațiune a serviciilor speciale rusești, iar bătrâneii care transmit câte 1000 de dolari, fără să înțeleagă ce fac, participă la această trădare de patrie. Atât timp cât nimeni nu este pedepsit ca să vadă toată țara ce pățești dacă faci asta, asta va continua. Justiția nu acționează pentru a-i băga pe toți la închisoare, ci de a-i face pe oameni să respecte legea. Șansele acestei grupări de a prelua puterea sunt destul de mici, nu pentru că instituțiile statului se descurcă foarte bine, ci pentru că moldovenii gândesc critic și nu se lasă manipulați. Sunt unii care cad pradă, dar având în vedere câte sute de milioane de dolari investește Rusia pentru răsturnarea rezultatelor la alegeri, noi încă o ducem destul de bine”, a spus președintele Comunității Watchdog, Valeriu Pașa.
La 23 aprilie oamenii legii au anunțat pornirea unei cauze penale pe faptul contrabandei cu peste 20.000.000 lei aduși în țară de pasagerii sosiți de la Moscova, prin curse de avion din Erevan și Istanbul. Potrivit oamenilor legii, pasagerii, majoritatea de vârsta a doua, din sudul Republicii Moldova, ar fi fost folosiți în calitate de „cărăuși”, astfel încât autoritățile să nu cunoască despre originea și scopul folosirii acestor bani.